Nepătrunse sunt căile pe care îi poartă Dumnezeu pe cei care doresc din tot sufletul să-I placă Lui şi să împlinească Legea Lui cea sfântă. În timpul împăratului Honorius a trăit la Roma Eufimian, un demnitar bogat, respectat de întreaga cetate, care împreună cu soţia lui Aglae, duceau o viaţă plăcută lui Dumnezeu. Deşi foarte bogat, Eufimian şi soţia lui luau masa o singură dată pe zi, după apusul soarelui. Ei aveau doar un fiu, pe Alexie. Când a ajuns la vârsta cuvenită, Eufimian l-a cununat pe Alexie cu o fecioară, împotriva voinţei tânărului. De aceea, chiar din seara nunţii, Alexie a părăsit în taină nu doar legătura pe care nu a dorit-o, ci şi casa părinţilor săi. El s-a îmbarcat pe o corabie cu care a plutit spre cetatea Edessei, unde se afla minunata icoană, cunoscută în toată creştinătatea, a chipului Mântuitorului, trimisă acolo de Hristos Însuşi, la dorinţa Regelui Abgar. Închinându-se înaintea acestei minunate icoane, Alexie s-a îmbrăcat în straie de cerşetor şi astfel a vieţuit în acea cetate timp de şaptesprezece ani, rugându-se neîncetat Lui Dumnezeu din pridvorul Bisericii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Când li s-a făcut cunoscut celorlalţi că acesta este un om al lui Dumnezeu, el s-a înspăimântat de lauda oamenilor ca de o primejdie de moarte, şi în taină a plecat de acolo cu o corabie către Laodiceea. Dar potrivit voinţei Lui Dumnezeu, corabia a fost dusă de vânturi şi purtată pe ape la Roma. Văzând în această întâmplare voia Domnului, Alexie a hotărât să meargă la casa tatălui său şi acolo, sub chip de străin, să-şi petreacă în continuare cu pocăinţă cealaltă vreme a vieţii sale. Tatăl lui nu l-a recunoscut, dar milostiv fiind, i-a îngăduit să locuiască în curţile sale, într-o mică colibă. Sfântul Alexie a rămas în acea colibă timp de alţi şaptesprezece ani, hrănindu-se numai cu pâine şi apă. Batjocorit de slugi în nenumărate feluri, el a