EXARHU: "Cu cei care chiar sufera, cu damblagiii, cu dilimandrosii, cu toti cei care sunt sisi sau soni, nu empatizeaza nimeni".
Cam cu asta am ramas eu din ziua de ieri, cu urletul unui mitocan nervos. In timp ce idiotul zbiera sa misc masina mai in fata, desi nu aveam unde, m-a cuprins un sentiment de compasiune, pentru ca m-am gandit ca e probabil bolnav de nervi. In plus, ii si fierbea motorul.
Sper ca i-a crapat intre timp. Si dupa compasiune, am trait un flashback in care au aparut pe repede inainte toti oamenii respectabili cu spume la gura pe care ii vad zilnic neinternati si de care nu rade nimeni pentru ca se poarta ca niste nebuni. Dimpotriva, ii respecta, pentru ca sar gardul din motive foarte serioase, mai presus de orice indoiala. Cu cei care chiar sufera, cu damblagiii, cu dilimandrosii, cu toti cei care sunt sisi sau soni nu empatizeaza nimeni, chiar daca prezenta lor pe strada iti poate trezi nostalgia conceptului clasic de politete.
Viata mea de pieton m-a ajutat sa intalnesc niste oameni perfect admirabili, chiar daca boala sau destinul i-a scos din carti si i-a impins intr-o categorie sociala dispretuita. Pe unii i-am cunoscut, cu altii doar mi-am incrucisat privirile, i-am auzit vorbind, i-am vazut dansand, hranind porumbeii sau vreun pisoi, i-am vazut zambind sau strabatand concentrati orasul. Cei mai multi dintre ei, desi sunt clar exclusi din normalitatea in care lumea iese cu pistolul in intersectie si plange in acelasi timp la victoria lui Costel, stapanesc perfect gesturile unei lumi elegante, discrete si amabile.
Stiam o doamna care statea cu orele la un semafor de pe Stefan cel Mare, nu facea nimic deosebit, parea ca vrea sa traverseze, dar traversa arareori. Zambea catre masini sau crocodilii de la volan, daca vedea copii, radea si facea cu mana. Dar, de cele mai multe ori, se comporta ca u
