Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Când la mate dai de greu, iei bătaie

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 15 martie 2008 · ·

Un profesor de matematică de la Colegiul „Fraţii Buzeşti“ din Craiova este acuzat de părinţi că a agresat trei elevi din clasa a IX-a în ora de curs. Nemulţumiţi de metodele de „predare“ ale profesorului de matematică Marin Popa de la „Fraţii Buzeşti“, părinţii ai căror copii au fost loviţi de dascăl au sesizat Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj. „Am sesizat conducerea şcolii şi inspectoratul, pentru că nu putem trece cu vederea acest lucru şi am primit promisiuni că acest caz se va discuta. Am înţeles că are un mod de predare mai dur, însă nu credeam că se ajunge la bătaie“, a explicat O.P., părintele unui copil lovit de profesorul de matematică. Acesta a mai spus că elevii au ajuns să fie înspăimântaţi de profesor, care este dur cu ei.

„I-am spus să îşi schimbe comportamentul“ Dascălul, unul dintre cei mai buni profesori de matematică din oraş, a primit atenţionări din partea conducerii colegiului legate de limbajul dur pe care l-a folosit în timpul orelor. „Am avut nişte întâlniri cu el şi i-am spus să îşi schimbe comportamentul faţă de elevi. Profesorul foloseşte la clasă un limbaj dur pentru că predă o materie dificilă şi vrea ca elevii să înveţe. Acesta a fost şi motivul pentru care a avut această atitudine violentă faţă de cei trei elevi care nu şi-au făcut temele. Luni o să avem consiliu de administraţie şi vom analiza comportamentul profesorului, după care vom stabili ce măsuri vom lua“, a precizat Carmen Ştefănescu, directoarea adjunctă a CN „Fraţii Buzeşti“.

Comportamentul agresiv al dascălului este dezaprobat şi de conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Dolj, instituţie care a fost sesizată de părinţii elevilor agresaţi. „Relaţia profesor-elev ar trebui să se bazeze pe respect reciproc. Vom cere şi noi Colegiului un raport al acestui incident şi al măsurilor pe care le va lua consiliul de administraţie“, a spus Luminiţa Popescu,

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE TEXT România – Ucraina 0-0. Tricolorii au început aventura la EURO 2024 în faţa a zeci de mii de suporteri

Mediafax acum 32 minute
FRF anunţă echipa de start a României la debutul la turneul final Euro2024. Meciul începe la ora 16.00.

Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale: Analiza trebuie să aibă loc în interiorul coaliţiei

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale, el arătând că urmează să aibă loc o analiză trebuie în interiorul coaliţiei. Preşedintele PNL a fost întrebat la Senat despre data alegerilor prezid

Marcel Ciolacu şi Markus Soder vor coordona prima şedinţă comună de guvern România-Bavaria

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Cioacu se află, începând de luni, într-o vizită oficială de două zile în Landul Bavaria, Germania, în contextul marcării a 25 de ani de relaţii bilaterale româno-bavareze. „Împreună cu miniştri români şi cu deputatul minorităţii ger

Posibile trucări la licitaţiile pentru servicii de citire a contoarelor de energie electrică

Mediafax acum 3 ore
Autoritatea de concurenţă are indicii că firmele Andrem Strategy S.R.L. şi Electro Strategy S.R.L şi-ar fi coordonat politicile comerciale astfel încât să îşi împartă lucrările în cadrul procedurilor de achiziţie publică organizate de entităţi contr

Ministerul Finanțelor lansează o nouă emisiune Fidelis de titluri de stat pentru populație

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Finanțelor lansează marți, 18 iunie, o nouă emisiune FIDELIS de titluri de stat pentru populație. Astfel, între 18-28 iunie 2024, Ministerul Finanțelor și „Morning Glory cu Răzvan Exarhu", Rock FM, cu sprijinul Centrului de Transfuzie San

Război în Gaza, ziua 254. Benjamin Netanyahu desființează cabinetul de război israelian

Press Alert acum 3 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a desființat cabinetul de război al țării, a declarat un oficial israelian pentru CNN. Decizia lui Netanyahu vine după ce liderul opoziției, Benny Gantz, și-a anunțat săptămâna trecută retragerea din acest orga

Percheziţii ale procurorilor DNA la IPJ Cluj

Mediafax acum 4 ore
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, săvârşite în cursul anului 2024, de

Caniculă și instabilitate atmosferică în următoarele două săptămâni. Prognoza meteo pentru fiecare regiune

Press Alert acum 2 ore
România trece printr-un val de căldură excesivă, ce aduce disconfort termic ridicat și temperaturi caniculare în majoritatea regiunilor. Însă, spre finalul acestei perioade, vremea se va răci brusc, fiind așteptate ploi și instabilități atmosferice.

Membrii NATO poartă discuţii pentru a-şi pune în stand-by armele nucleare, declară Jens Stoltenberg

News.ro acum 6 ore
NATO este în discuţii pentru a desfăşura mai multe arme nucleare, scoţându-le din depozite şi punându-le în stand-by, în faţa unei ameninţări tot mai mari din partea Rusiei, a Chinei şi a Coreei de Nord, a declarat luni şeful alianţei, Jens Stoltenb

UPDATE - Iaşi: Un autocar cu 55 de persoane şi două maşini în care se aflau şapte persoane, accident la Podu Iloaiei / Plan Roşu de Intervenţie / Se verifică starea tuturor celor implicaţi

News.ro acum 5 ore
Autorităţile din Iaşi au activat, luni, Planul Roşu de Intervenţie după ce un autocar cu 55 de persoane şi două maşini s-au ciocnit la Podu Iloaiei. UPDATE: ”În accidentul rutier au fost implicate un autocar (53 pasageri şi 2 soferi) şi 2 autoturism

Vremea

București
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

21°/36°
joi

23°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

17°/28°
mar.

17°/29°
mie.

19°/32°
joi

20°/30°
Constanta
acum

30°
lun.

20°/30°
mar.

21°/25°
mie.

20°/25°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

15°/27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

21°/29°
Timisoara
acum

31°
lun.

17°/31°
mar.

18°/33°
mie.

20°/36°
joi

21°/35°