Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Criza creditelor, efect pozitiv asupra economiei româneşti

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 15 martie 2008 ·

Lovitura pe care criza de pe piaţa creditelor din SUA a dat-o pieţelor financiare internaţionale are un efect pozitiv în România, Bulgaria şi în alte ţări din această regiune, susţin specialiştii companiei de consultanţă şi cercetare imobiliară Property Secrets.

Potrivit acestora, unul din efectele crizei, încetinirea creşterii economice din întreaga lume, „este exact ceea ce aveau nevoie economiile din Europa Centrală şi de Est, în special România şi Bulgaria“, ţări care erau în pericol de supraîncălzire. Economiile acestor state se dovedesc incredibil de puternice, în contextul problemelor generale la nivel mondial, iar încetinirea inevitabilă a avansului nu va fi excesivă, se arată într-un studiu al Property Secrets, citat de Mediafax.

Economia Poloniei a crescut, anul trecut, cu 6,5%, cea mai mare creştere din ultimii zece ani, a României cu 6%, în timp ce creşterea economică din Bulgaria a fost de 6,2%, din Cehia de 6%, iar din Slovacia de 9%. Ritmul rapid de creştere este însoţit însă de factori negativi, cum ar fi amplificarea inflaţiei şi a deficitului de cont curent, explică specialiştii firmei de consultanţă.

Banca Europeană pentru Reconstrucţ ie şi Dezvoltare (BERD) a redus previziunea referitoare la creşterea economică din Europa de Est din acest an de la 6,1% la 5%-5,5%, ca urmare a impactului crizei creditelor. „Chiar şi un ritm de creştere de 5% ar fi foarte bun“, apreciază Robin Bowman, director editorial al Property Secrets, comparativ cu creşteri de 1%-1,5% în state occidentale precum SUA, Marea Britanie, Germania sau Franţa.

PROGNOZĂ BNR

Creştere de peste 5%

Economia românească pe anare toate „ingredientele“ necesare pentru a creşte, în medie, cu 5%-6% pe an, în următorii şapte ani, consideră Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), citat de Mediafax

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atenţionare ANM: Cod galben de vânt şi ceaţă în vestul ţării

Mediafax acum o ora
Ambele avertizări Cod galben sunt valabile miercuri dimineaţă, până la ora 10.00. Astfel, vor fi intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 90...120 km/h, în zonele montane de peste 1.800 de metri din judeţele Caraş Secerib şi Hunedoara. De a

O femeie care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de viață, condamnată la închisoare pentru „neglijenţă extremă”

HotNews acum 14 minute
O femeie din Anglia care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de la naștere a fost condamnată la şapte ani şi şase luni de închisoare pentru „neglijenţă extremă”, transmite BBC, potrivit News.ro. Fetiţa, despre care procurorii

SUA a lovit în Siria un depozit de arme furnizate de Iran. Celule jihadiste sunt încă active în zonele rurale și îndepărtate

G4Media acum o ora
Statele Unite au lovit marţi în Siria un depozit de arme aparţinând unui grup sprijinit de Iran, a anunţat Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM), notează AFP, preluată de Agerpres. „Lovitura a fost efectuată ca răspuns la

Prognoza meteo pentru miercuri, 27 noiembrie. Vremea este în ușoară încălzire în toată țara

Adevarul acum o ora
Vremea se mai încălzește puțin față de ziua precedentă, iar temperaturile vor fi mai ridicate decât normalul perioadei.

Horoscop pentru miercuri, 27 noiembrie 2024. Se conturează un final de etapă sentimentală pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 34 minute
Berbec Traversezi zile importante la capitolul relatii parteneriale si colaborari. Contextul astral de astăzi te ajută sa iei decizii radicale vizavi de activitatile desfasurate in comun cu altii. Este bine sa renunti la persoanele care simti ca nu

Călin Georgescu a chemat presa la poartă, dar a refuzat să răspundă la întrebări. Jurnaliştii: „Şi Vladimir Putin răspunde”

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Călin Georgescu, candidatul care a câştigat surprinzător primul tur al alegerilor prezidenţiale, a avut o ieşire nervoasă, marţi seară, 26 noiembrie, refuzând să răspundă întrebărilor adresate de jurnaliştii chemaţi la Izvorani. De dimineaţă, pe gru

The Guardian: Alegătorii din România sunt furioşi. Ce urmează după victoria şocantă a ultranaţionalistului în primul tur? Voturile vor fi urmărite îndeaproape la Bruxelles şi în rândul aliaţilor

News.ro acum 8 ore
După o răsturnare de situaţie în primul din cele trei voturi decisive care ar putea duce la o orientare a României către o poziţie mai pro-rusă şi mai anti-UE, statul membru al UE şi NATO se întoarce duminică la urne pentru un scrutin parlamentar ur

Influencerul Dorian Popa, condamnat la 8 luni de închisoare pentru că a condus drogat

HotNews acum 8 ore
Dorian Popa, cunoscut influencer în rândul tinerilor, a fost condamnat, marți, la o pedeapsă de 8 luni de închisoare cu suspendare, în dosarul penal deschis după ce, în urmă cu un an, a fost prins conducând sub influența drogurilor. Sentința decisă

Doi soţi din judeţul Mureş, morţi în locuinţă / S-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon

News.ro acum 9 ore
Doi soţi din judeţul Mureş au fost găsiţi, marţi seară, morţi în locuinţă, iar ancheta preliminară a arătat că s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon. ”La data de 26 noiembrie 2024, în jurul orei 20:30, poliţiştii din cadrul I.P.J Mureş au fost sesi

Bolojan vrea reducerea la 300 a numărului de parlamentari, își aduce aminte de referendumul din 2009

Wall-Street.ro acum 7 ore
Preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan a anunţat că PNL propune reforma statului şi a lumii politice, menţionând că intenţionează, în primele şase luni de mandat al Legislativului, reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţie

Vremea

București
acum

mie.

3°/8°
joi

5°/7°
vin.

6°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

-1°
mie.

-1°/6°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

4°/6°
Constanta
acum

mie.

5°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/7°
joi

4°/5°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

0°/8°
joi

7°/11°
vin.

5°/7°
sâm.

4°/8°