Cele aproximativ 40 de parcuri publice din Capitala, mai vechi si mai noi, mai bine sau mai prost amenajate si intretinute, sunt departe de a-si implini rolul si potentialul in cadrul orasului.
Topul subliniaza atasamentul bucurestenilor fata de parcurile cu traditie si nemultumirile legate de aspectul estetic, curatenie si aglomeratie. Parcurile vechi din oras au avut parte de o amenajare peisagistica de calitate, fara sa fie prea spectaculoasa. De atunci insa au fost imbunatatite numai marginal si lasa mult de dorit si din punct de vedere estetic si in privinta spatiilor de agrement moderne si atractive.
La inceput de primavara, problemele cele mai recente ale majoritatii parcurilor, lasand la o parte vesnica problema a curateniei si intretinerii deficitare, sunt legate de fapul ca se intra in ele cu masinile si scuterele si ca sunt suprapopulate. Unul din parcurile mai putin cunoscute care ar fi meritat sa intre in acest top, Parcul Bazilescu din Bucurestii Noi, asteapta inca restaurarea cladirii exceptionale a Teatrului de Vara.
1. Parcul Cismigiu (16 ha)
Cea mai veche gradina publica a Capitalei, Cismigiul a fost conceput de peisagistul vienez Carl Friedrich Wilhelm si decorat cu grote artificiale, covoare de flori, specii dendrologice rare, poduri, ridicaturi de teren si fantani. Rotonda scriitorilor, "la sahisti", restaurantul Monte Carlo si chioscul fanfarei sunt cateva din colturile cele mai cunoscute, neschimbate de generatii si inca iubite de public. Cismigiul nu are insa zone de agrement interesante (doar cateva barci si calusei pentru copii) si a ramas fara toalete publice, in afara cabinelor ecologice (prea putine si murdare). Terasele sunt prea scumpe, iar in weekend este ultraaglomerat.
2. Parcul Carol I
Surprinzator de bine cotat de respondentii nostri, Parcul Carol este apreciat pent