Printre alte inepţii la modă acum vreo trei decenii erau cubul lui Rubik şi bioritmurile. Cubul mai poate fi văzut prin vitrinele magazinelor de jucării...
Printre alte inepţii la modă acum vreo trei decenii erau cubul lui Rubik şi bioritmurile. Cubul mai poate fi văzut prin vitrinele magazinelor de jucării, mai este pomenit pe la ştiri (un nou record de viteză, să zicem) şi bănuiesc că mai există oameni care continuă să se joace cu el. Cunosc eu unul. De bioritmuri credeam însă că s-a uitat definitiv. Nici vorbă.
După începuturile plasate pe la sfârşitul secolului al XIX-lea apar teoriile lui Hermann Swoboda, Wilhelm Fliess şi Alfred Teltscher care definesc trei cicluri ale ritmurilor esenţiale. Cel fizic, cu o durată de 23 de zile, cuprinde coordonarea, forţa şi buna stare. Urmează cel emoţional, lung de 33 de zile, care include creativitatea, dispoziţia şi percepţia. În fine, ciclul intelectual, tot de 33 de zile, în care îşi găsesc locul atenţia, capacitatea de analiză logică, memoria şi comunicarea.
Gurile rele susţin că până şi Sigmund Freud a fost ispitit de aceste noi teorii. Nu se ştie cu siguranţă. În schimb, informaţii din surse sigure ne aduc la cunoştinţă că bioritmurile, calculate începând cu clipa naşterii, au fost folosite la planificarea activităţii personalului de zbor al companiei United Airlines până în 1997. Surprinzător? Nicidecum. Nippon Express, companie aeriană de transport de mărfuri, le mai foloseşte şi în ziua de azi.
Greu de înţeles de ce. Teoria şi practica bioritmurilor se bazează pe alegeri arbitrare, pe o presupunere cel puţin dubioasă, cea a identităţii ciclurilor în întreaga populaţie şi mai ales pe experimente imposibil de reprodus. Analiza a nu mai puţin de 134 de studii a dus la o concluzie tristă. Teoria nu poate fi validată. Încercările de a o compara cu meteorologia s