Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alianţe europene şi înţelegeri româneşti

Publicat in Dilema Veche, duminică 16 martie 2008 ·

De bine, de rău, s-a votat "un fel de uninominal". Bun prilej pentru reluarea discuţiilor pe tema "uninominalul nostru este mai bun decît al vostru". Numai că, din reacţiile care au urmat, bietul alegător riscă să nu mai înţeleagă mare lucru: Guvernul şi PNL au anunţat că "avem uninominal"; PD-L şi unii consilieri ai Preşedinţiei au spus că de fapt nu e uninominal (cel propus de Traian Băsescu la referendum era "adevăratul uninominal"); preşedintele a declarat că este, totuşi, "un pas înainte"; PRM a anunţat, apocaliptic, că acest sistem va aduce "disoluţia partidelor" şi l-a contestat la Curtea Constituţională, mai ales că "uninominalul se mai foloseşte doar în vreo două ţări din UE" (am trăit s-o vedem şi pe-asta, PRM invocînd "modelul UE"...). PSD nu prea s-a amestecat în vorbă, mulţumit că a obţinut alegerea preşedinţilor de consilii judeţene tot prin vot uninominal. În toată această harababură, discuţiile au deviat adesea spre chestiuni tehnice şi procedurale, şi mai ameţitoare pentru alegător. Nici nu mă aşteptam la altceva. De ani întregi, "votul uninominal" (formulă greşită, tehnic vorbind, dar pe care mass-media a impus-o în limbajul curent) este văzut ca strict necesar pentru a face ordine în politica noastră. A ajuns să se discute despre "uninominal" ca despre un erou care va pogorî asupra ţărişoarei noastre şi îi va mătura pe politicienii răi şi corupţi, înlocuindu-i spontan cu îngeri. Era limpede că - orice sistem ar fi fost adoptat - "înnoirea clasei politice" nu s-ar fi făcut rapid şi în totalitate: pur şi simplu, cetăţenii nu i-ar mai fi votat pe cei prea de tot compromişi; dar mai rămîneau destui care să ducă mai departe steagul politicii de mişmaş care s-a încetăţenit în România. Pe de altă parte, o lege electorală "revoluţionară", care să reformeze din temelii sistemul politic, aşa cum a dorit-o preşedintele Băsescu atunci cînd a convocat refe

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum o ora
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 5 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 9 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum o ora
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 7 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 4 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 4 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum o ora
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Zeci de animale marine moarte în Marea Neagră, după scufundarea a două petroliere rusești în preajma Crimeei FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Peste 30 de cetacee au fost găsite moarte în mare după ce două petroliere s-au scufundat în Marea Neagră la mijlocul lunii decembrie, a anunţat, duminică, 5 ianuarie, un ONG specializat cu sediul la Soci, în sud-vestul Rusiei, relatează AFP. La 15 d

Vremea

București
acum

lun.

0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-0°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

0°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

3°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°