In martie 2011, Romania si Bulgaria vor adera la Spatiul Schengen, potrivit Declaratiei comune formulate, duminica, la finalul intalnirii de la Mamaia, intre ministrul roman de Interne, Cristian David si omologul sau bulgar, Rumen Petkov - se arata intr-un comunicat dat publicitatii.
Intr-o conferinta de presa comuna, cei doi au anunta ca pana la sfarsitul lunii iunie va fi elaborat un document care va cuprinde strategia, etapele de parcurs si modalitatile de indeplinire a acestui obiectiv.
De asemenea, in cadrul acestei intalniri au fost abordate si probleme privind cooperarea la Marea Neagra, precum si controlul comun al frontierei de pe Dunare.
In paralel, un grup de experti ai celor doua ministere au discutat si alte aspecte tehnice ale colaborarii dintre structurile celor doua institutii. In martie 2011, Romania si Bulgaria vor adera la Spatiul Schengen, potrivit Declaratiei comune formulate, duminica, la finalul intalnirii de la Mamaia, intre ministrul roman de Interne, Cristian David si omologul sau bulgar, Rumen Petkov - se arata intr-un comunicat dat publicitatii.
Intr-o conferinta de presa comuna, cei doi au anunta ca pana la sfarsitul lunii iunie va fi elaborat un document care va cuprinde strategia, etapele de parcurs si modalitatile de indeplinire a acestui obiectiv.
De asemenea, in cadrul acestei intalniri au fost abordate si probleme privind cooperarea la Marea Neagra, precum si controlul comun al frontierei de pe Dunare.
In paralel, un grup de experti ai celor doua ministere au discutat si alte aspecte tehnice ale colaborarii dintre structurile celor doua institutii.