Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fantoma din “Ştefan cel Mare”

Publicat in Gazeta Sporturilor, duminică 16 martie 2008 ·

Dinamo a cîntat fals şi în “oraşul viorilor”. Dirijorul Mulţescu a găsit explicaţia pentru lipsa de coeziune a muzicanţilor: Mircea Lucescu. Cînd “Il Luce” a mărturisit că doreşte să revină la Dinamo, Mulţescu a uitat partitura. A greşit timpii şi dinamica şi a ieşit haos. Noul A1 uită că şi-a atacat jucătorii după primul meci din “Groapă” sau că a schimbat fără rost sistemul. Vorba peluzei, astea nu se pun. Vinovatul nu e în “Ştefan cel Mare”, ci în Ucraina.

E limpede acum. Din cauza lui Mircea Lucescu, “cîinii” au dinţi de lapte şi au pierdut patru puncte, cu Farul şi cu Bistriţa. Tot fostul selecţioner l-a învrăjbit şi cu secundul Ţălnar, cu care s-a certat în timpul meciului. Sau mai ştii? “Ţînţarul” a bîzîit “Vine Lucescu” şi Mulţescu n-a mai rezistat presiunii.

Probabil tot din vina antrenorului lui Şahtior, Lobonţ e singurul dinamovist care joacă la valoarea lui. Parţial şi Bratu. Dacă nu era Lobby, campioana ar fi rămas cu mîna goală în mandatul lui Mulţescu. Asta nu a remarcat fostul dresor de baclavale. În schimb, a văzut în repriza secundă un Dinamo în creştere care ar fi meritat să învingă. E singurul care a sesizat minunea. Cînd îţi propui să pierzi cu 3-2, o remiză e un pas înainte.

Lucescu şi-a explicat declaraţia. N-a vrut să-l pună sub presiune pe Mulţescu, ci să ofere un pic de speranţă încercaţilor suporteri. În mesajul pacifist s-a strecurat şi o ironie: “Să stea liniştit. Datoria lui e să ducă Dinamo în cupele europene”. Un obiectiv ce pare tot mai greu de atins, cu toate că Borcea încă mai lucrează. El a scos penaltyul la Reghin. L-a hărţuit pe Haţegan înaintea partidei, iar stomatologul arădean i-a dăruit un dinte, pardon!, un punct de aur.

Cînd doi se bat, Neţoiu profită. Fostul acţionar a sărit la gîtul lui Badea, reproşîndu-i că e responsabil pentru anemia “cîinilor”. Lista suspecţilor e mult mai lungă. Turcu, Borcea

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fostul fotbalist român Ionel Ganea, implicat într-un accident rutier. Copilul său de 2 ani a fost transportat la spital

Libertatea acum 5 ore
Fostul fotbalist român Ionel Ganea, în vârstă de 51 de ani, a fost implicat într-un accident rutier, vineri, 9 mai. Incidentul a avut loc între localitatea Hurez, din comuna Beclean, și municipiul Făgăraș, relatează GSP.

Cinci lucruri neașteptate despre noul Papă, Leon al XIV-lea: a fost grădinar, dar și un jucător de tenis „formidabil”

Libertatea acum 9 ore
Când Papa Leon al XIV-lea a pășit pe balconul Bazilicii Sfântul Petru, puțini dintre cei adunați în piață știau detalii despre cardinalul Robert Francis Prevost. Însă, în cele câteva ore de la anunțul Vaticanului privind noul Papă, au început să ias

Viktor Orban l-a citat pe George Simion într-un mesaj despre alegerile din România. „Complet de acord”

HotNews acum 10 ore
Afirmațiile făcute de George Simion despre „Europa națiunile” în dezbaterea prezidențială de joi seară au fost citate de premierul maghiar Viktor Orban într-un discurs susținut vineri care a fost publicat pe contul oficial de X. „Ieri, în timpul dez

Oficial de la BEC Cum arată buletinele de vot pentru turul doi al alegerilor prezidențiale 2025 (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 7 ore
Biroul Electoral Central (BEC) aduce la cunoștința publicului faptul că, la data de 9 mai 2025, au fost stabilite machetele buletinelor de vot care vor fi utilizate în secțiile de votare din țară și din străinătate la al doilea tur de scrutin al ale

Medicul care a semnalat morțile suspecte de la Sf. Pantelimon a câștigat procesul cu spitalul. Elena Voicu va primi despăgubiri pentru concedierea sa

HotNews acum 7 ore
Medicul ATI Elena Antoaneta Voicu a câștigat procesul pe care l-a intentat Spitalului Sf. Pantelimon, după concedierea sa. Voicu a semnalat în aprilie 2024 o serie de decese suspecte ale unor pacienți internați în secția de Terapie Intensivă, sesiza

Crin Antonescu: „Europa este sub atac. Dinăuntru și din afară”

HotNews acum 5 ore
Fostul candidat al PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, a transmis, vineri seară, un mesaj de Ziua Europei, în care a afirmat că aceasta este „un spirit, o civilizaţie, nu un monopol, o lozincă, o caricatură”. Politicianul crede

Doi bărbați, împușcați într-o spălătorie auto din Pantelimon. Poliția a reținut trei suspecți

Adevarul acum 6 ore
Doi bărbați au fost împușcați în incinta unei spălătorii auto din orașul Pantelimon, județul Ilfov. A fost folosită, cel mai probabil, o armă de tip airsoft. Victimele s-au prezentat ulterior la o unitate medicală din oraș, iar personalul a alertat

Ministrul Finanțelor: „Piețele evaluează situația politică actuală ca un risc semnificativ”

HotNews acum 6 ore
Ministrul interimar al Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri seară, o îmbunătăţire uşoară a condiţiilor de piaţă, dar şi faptul că „agenţiile de rating şi pieţele evaluează situaţia politică actuală ca un risc semnificativ şi factor negativ”. Mi

A început campania electorală pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale / Ce reguli trebuie să respecte candidații

HotNews acum 12 ore
Campania electorală pentru turul doi al alegerilor prezidențiale a început vineri, pe 9 mai, după ce Curtea Constituțională a României a validat primul tur de scrutin. Campania se termină pe 17 mai la ora 07:00, iar finala prezidențială va avea loc

Maia Sandu a anunțat: „Eu personal îl voi vota pe Nicușor Dan”. Cum explică votul mare al moldovenilor

HotNews acum 12 ore
Prezența mare la vot la secțiile din Republica Moldova deschise pentru primul tur al alegerilor prezidențiale din România arată că cetățenii au perceput acut riscurile cu care se confruntă România și cu care s-a confruntat și țara lor în trecut, a e

Vremea

București
acum

sâm.

9°/13°
dum.

8°/20°
lun.

7°/16°
mar.

9°/16°
Iasi
acum

sâm.

6°/17°
dum.

6°/9°
lun.

4°/14°
mar.

5°/14°
Constanta
acum

sâm.

8°/13°
dum.

9°/15°
lun.

10°/14°
mar.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

4°/14°
dum.

5°/11°
lun.

5°/13°
mar.

3°/15°
Timisoara
acum

sâm.

6°/17°
dum.

7°/19°
lun.

5°/17°
mar.

5°/17°