De la o vreme, întîlnim la tot pasul, prin acest centru al Bucureştilor care devine de nerecunoscut, case vechi şi frumoase care arată ca şi cum ar fi părăsite. Ferestrele închise şi acoperite dovedesc că viaţa s-a retras din ele. Alteori, geamurile sparte au lăsat să intre vîntul şi păsările. Paragina se întinde şi durează cu anii, de parcă aceste case n-ar avea stăpîn. În realitate, există un proprietar nou, totdeauna nou, fie că a cumpărat de la ultimii chiriaşi ai statului uzurpator, pe care Legea 10 i-a împroprietărit, fie că a plătit moştenitorilor care, după lungi şi scumpe procese, intraseră în posesia unui imobil prea spaţios şi prea deteriorat ca să-l poată întreţine. Dar acest proprietar nu doreşte nici el să fie împovărat cu o casă care n-are amintiri pentru el şi nu e pe gustul său, în schimb are nevoie de reparaţii şi consolidări costisitoare. A cumpărat numai ca să dărîme şi să clădească pe acelaşi loc un hotel de patru-cinci stele, găina cu ouă de aur a parvenitului. Aşadar, aceste case ferecate şi tăcute nu mai au mult de trăit.
Astăzi va fi vorba de două dintre ele, în cartierul cel mai luxos al epocii interbelice, unde pînă acum s-au integrat relativ bine clădirile cele mai recente, dar de care se apropie ambiţia fără scrupule a investitorilor şi a constructorilor. La "Şosea", nume pe care l-au purtat şi B-dul Kiseleff şi B-dul Aviatorilor, altădată Şoseaua Jianu înainte de a se chema, vreo zece ani, Gh. Buzdugan, după fostul regent, apoi, pe rînd, Antonescu, Regele Mihai şi Stalin. Cîte "schimbări la faţă" ale României!
La colţul Kiseleff/Arhitect Mincu, în piaţeta care se deschide la acea răspîntie, o casă impunătoare (în asemenea cazuri se spune: "stil eclectic", fiindcă nu prea ştii să spui altceva) a fost cîtva timp un muzeu. Adăpostea Colecţia Beatrice şi Hrandt Avakian de artă orientală. Cînd colecţiile luate cu japca au fo
