Adorm din picioare. Andrei mă veghează excitat de ideea că diseară ne plimbăm prin oraşul visurilor lui şi, de ce nu, şi ale mele. Dorm şi somnul e fără patrie, fără apartenenţă, fără semn moral. Dorm, rupt de oboseală... Nota autorului: Am marcat cu paranteze drepte paragrafele care mi-au fost cenzurate la apariţia cărţii. Am început deci azi, 3 ianuarie 1979, cartea de fapte şi gânduri.
4 ianuarie seara (n.red. – continuare)
Adorm din picioare. Andrei mă veghează excitat de ideea că diseară ne plimbăm prin oraşul visurilor lui şi, de ce nu, şi ale mele. Dorm şi somnul e fără patrie, fără apartenenţă, fără semn moral. Dorm, rupt de oboseală.
Mă trezeşte de două ori.
A treia oară, cu tot drumul înfăşurat pe creierul meu, încleiat şi aţos, mă ridic şi plecăm pe stradă.
Însângerată de lumini şi reclame, săgetată de maşini strălucitoare, Viena pare o cină de taină la care s-au adunat strigoi fosforescenţi, îngeri de poleială şi arme vii ale viscolului continental. Viena în ianuarie!
Şi aflu că ieri, la Moscova, au fost –45 de grade, în Grecia a nins, în RFG şoselele sunt înzăpezite, iar ţările scandinave dârdâie fără întrerupere. Cred că ne prinde iarna mare pe drumuri. Am merita-o.
Elena, fă-mi un ceai în amintire, până când mă întorc cu Andrei de la plimbarea aceasta înfrigurată prin Viena. Nu, nu, iartă-mă. Lasă ceaiul pe altă dată. Mergem să cinăm la familia Dinică. Au telemea şi curcan, au ţuică de-acasă şi putem vorbi în voie. Dumitru Aninoiu, fostul nostru ambasador la Viena, un om excepţional, mi-a spus că Dinică va fi baza în toate momentele. Şi, iată-l, începe să fie.
Doamna Dinică e medic. Atât îmi trebuia. Vorbim despre nou în medicină. Amândoi sunt partizani ai înnoirilor şi privesc cu simpatie lupta noastră pentru nou, pentru spirit revoluţionar şi pentru deschidere de conştiinţă. @N
