Cu altă ocazie, la finalul lui ianuarie, vă spuneam că mişcările bruşte de curs, deprecierea dramatică sunt lucruri înfricoşătoare, care creează confuzie şi pot fi distrugătoare, şi, de asemenea, că suntem mai aproape de finalul deprecierii leului. Şi vă spuneam atunci că, deşi e dureroasă pentru cei care au contractat credite în euro şi pentru noi toţi (care vom suporta o inflaţie mai mare), deprecierea leului s-ar putea dovedi singurul medicament care să ajute economia, astfel încât deficitul de cont curent, care a bătut la uşă în iulie 2007, să fie doar mare, nu şi în creştere.
Am avut dreptate. În acel moment, euro se tranzacţionase la maximul ultimilor trei ani: 3,7907 lei. Acum, leul s-a întărit. Un euro valorează 3,68 lei. Creşterea economică în trimestrul IV a fost peste aşteptări (6,6%), iar PIB-ul a crescut în 2007 cu 6%. Medicamentul „depreciere de curs“ pare să fi funcţionat. Analiştii economici laudă faptul că, în ianuarie, pentru a doua lună consecutiv, ritmul de creştere a exporturilor l-a depăşit pe cel al importurilor. Avem, în continuare, deficit de cont curent mare. Dar nu mai este într-o „mare creştere“ (în ianuarie 2008, diferenţa dintre exporturi şi importuri defavorabilă exporturilor s-a majorat doar cu 2,8% faţă de ianuarie 2007).
De la finalul lui ianuarie, doar într-o singură zi, preţul euro s-a mai apropiat de nivelul de 3,7907 lei, fără însă să îl depăşească. Acel episod, întâmplat în 3 martie, ne-a mai arătat însă un lucru. Suntem mai vulnerabili decât alţii.
La final de februarie - început de martie, în numai două şedinţe interbancare, leul a pierdut aproape 3% din valoare. S-a spus că a fost de vină contextul regional. Parţial adevărat. Pentru că, în timp ce leul pierdea trei procente, forintul pierdea unu la sută, coroana cehă, mai puţin, iar zlotul, vreo jumătate de procent. De ce?
Aş pune amplitudinea deprecierii
