Timp de două zile, tinerii interesaţi să înveţe în ţările europene au căutat ofertele cele mai bune la târgul educaţional RIUF 2008 Târgul universităţilor, RIUF 2008,
Timp de două zile, tinerii interesaţi să înveţe în ţările europene au căutat ofertele cele mai bune la târgul educaţional RIUF 2008
Târgul universităţilor, RIUF 2008, desfăşurat în acest weekend în Capitală, a strâns peste 7.000 de tineri români interesaţi de sistemele de învăţământ din ţările europene. Timp de două zile, vizitatorii au studiat ofertele de burse şi studii finanţate de guvernele din Marea Britanie, Franţa, Germania, Olanda şi Grecia.
Mulţi dintre tinerii români prezenţi ieri la Teatrul Naţional au aflat pe loc dacă pot studia în străinătate. Asta pentru că trei dintre universităţi au organizat miniinterviuri prin care voiau să afle cât de potriviţi sunt candidaţii pentru locurile oferite de ele.
Unul dintre cei care şi-au încercat norocul a fost şi Andrei Moisescu, elev în ultimul an la Liceul "Tudor Vianu". El ar vrea să-şi continue studiile în Marea Britanie. "Am văzut că la Universitatea din Coventry au cursuri de informatică. Dar, ca să studiez acolo trebuie să iau o notă mai mare de 8 la bacalaureat şi să dau un test de engleză", ne-a spus Andrei.
Studenţii preferă cursurile practice
Principala motivaţie a studenţilor care îşi doresc să înveţe în străinătate este că, spre deosebire de programa şcolară din ţara noastră, cea din afară este mult mai practică. Mădălina Stănescu este studentă în anul III la Comunicare în Bucureşti şi spune că vrea să îşi continue studiile în Franţa.
"În România, masteratul îţi oferă aceleaşi materii pe care le faci şi în facultate. Nu are rost să pierzi vremea", ne-a mărturisit Mădălina. Bogdan Costache, un absolvent de Politehnică, vrea să studieze în străinătate, unde "este o altă calitate a învăţământulu