S-a născut în miez de iarnă, la 25 ianuarie 1944, în comuna Perşinari, lângă Târgovişte, într-o famile în care toţi cântau. Cântecul îl însoţeşte de când se ştie. “Dumnezeu mi-a dat acest har de când eram un copil. Cam la trei-patru case de noi stătea şeful de post, şi nevasta lui făcea pâine la cuptor şi mă punea să-i cânt. Aveam 3 ani atunci şi nu ştiam decât o strofă dintr-un cântec..." Citiţi şi: •Sărută pământul • Vis împlinit • Au, lele, vino-ncoa! • Cântece de voie bună • Talentul s-a moştenit • Un părinte model • Chemarea norocului • Cap de afiş • Cucule din Perşinari • Freamătul mesteacănului • Cvartet • Spectacolele unui rege • Dulceaţa dură • Inflexiuni • CorifeulCrescut printre brazi şi fagi
S-a născut în miez de iarnă, la 25 ianuarie 1944, în comuna Perşinari, lângă Târgovişte, într-o famile în care toţi cântau.
Deşi era doar o copilă de 14 ani, Gherghina, mama solistului Ion Dolănescu, a fost nevoită să se avânte în vâltoarea vieţii. “După moartea bunicii mele, taica-mare, rămas văduv cu trei copii, a măritat-o pe mama care avea doar 14 ani, cu Radu, un învăţător dintr-un sat vecin. La 21 de ani, mama... a rămas văduvă, cu trei fete: Elvira, Leana şi Anica... Aşa i-a fost soarta. După ce au făcut o casă şi fântână-n curte, Radu, învăţătorul, om luminat, a murit răpus de tifos. Dar a trebuit să moară el ca să mă nasc eu!”, spune Ion Dolănescu.
“Vremea a trecut iar mama s-a îndrăgostit de tata, Vasile, care îi făcea treabă prin curte, hotărât să-şi facă avere. Împreună au făcut cinci băieţi: Gheorghe, eu-Ion, Păun, Nicolae şi Constantin. Tata a plecat apoi în război, iar după ce s-a întors se purta foarte urât cu noi, în special cu fetele, surorile mele, din prima căsătorie a mamei. Am, aşa, o durere pentru ele! Dacă trăia tatăl lor ar fi fost îndrumate, ar fi avut altă soartă”, povesteşte cu triste
