Constructorul auto american Ford va crea 2.100 de noi locuri de muncă în Craiova până în 2011
Alte două nume mari din industria auto mondială ar putea veni în România: Mercedes şi Mitsubishi
Venirea în România a unor investitori precum Nokia sau Ford sunt primele semne că industria se poate schimba la faţă. Dincolo de sumele alocate dezvoltării, pe care statistica le trece în dreptul rubricii investiţii străine directe (ISD), prezenţa unor companii de talie mondială în România aduce cu sine noi locuri de muncă (directe şi indirecte), suplimentează veniturile la bugetele locale şi, în ultimă instanţă, forţează mâna autorităţilor pentru a investi în infrastructură.
”Aceasta este şansa Craiovei. Îi aşteptăm pe americani de nu ştiu cât timp şi uite că au venit. Noi, autorităţile locale, vom face tot ce ne stă în putinţă să-i ajutăm cu infrastructură, mijloace de transport sau ce ne vor cere ei. Pentru că vor angaja încă 4.000 de oameni. Ceea este un lucru extraordinar”, a declarat, pentru Gândul, Antonie Solomon, primarul Craiovei, locaţia în care Ford va deschide un centru de producţie.
Jucu - o comună high-tech
Un drum mai bun, existenţa utilităţilor în zonă sau sprijinul oficialilor locali îi vor determina, mai devreme sau mai târziu, şi pe alţi investitori să ia în calcul valorificarea potenţialulul economic al României. Un exemplu în acest sens este gigantul din industria de automobile, Mercedes, despre care se zvoneşte că va prefera localitatea clujeană Jucu, în detrimentul Poloniei, pentru producerea din 2011 a noilor generaţii de modelele A Klasse şi B Klasse. Până atunci, investiţia de peste 60 milioane de euro a finlandezilor de la Nokia este o certitudine, ea aducând cu sine cel puţin 500 de noi locuri de muncă, numărul acestora urmând să crească de zece ori în câţiva ani, după cum a declarat însuşi directorul fabricii de telefoan