Central Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) i-au desemnat sâmbătă, prin tragere la sorţi, pe cei şapte judecători care vor face parte din Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile locale din iunie.
Aceştia sunt: Ioana Surdescu, de la Secţia penală a ICCJ, Iuliana Puşoiu şi Gabriela Bogasiu, de la Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Cristiana Georgescu şi Dănuţ Cornoiu, din cadrul Secţiei civile, Aurelia Motea şi Mariana Cârstocea, judecători ai Secţiei comerciale.
Unul dintre aceşti magistraţi, Dănuţ Cornoiu, a fost sancţionat disciplinar în 2006 de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Motivul: în calitate de şef al Secţiei civile, Cornoiu a intervenit pentru ca un dosar privind o revendicare imobiliară să fie mutat ilegal, de la completul de judecată căruia îi fusese repartizat aleatoriu la alţi trei judecători.
CSM a decis iniţial excluderea din magistratură a lui Dănuţ Cornoiu, dar acesta a contestat sancţiunea la ICCJ, care a decis, în final, să-l pedepsească mai blând: diminuarea cu 15% a salariului brut pe o perioadă de trei luni. Cei şapte judecători desemnaţi în BEC urmează să-şi aleagă un preşedinte şi un locţiitor al acestuia.