Ionuţ Dolănescu îi poartă adâncă recunoştinţă tatălui său, pentru că i-a dat un nume şi l-a crescut. Datorită lui a urcat prima oară pe scenă.
Ionuţ Dolănescu îi poartă adâncă recunoştinţă tatălui său, pentru că i-a dat un nume şi l-a crescut. Datorită lui a urcat prima oară pe scenă.
Avea în jur de nouă ani când a susţinut primul recital pe scenă alături de Ion Dolănescu. “În 1981, o mare admiratoare a dumnealui, o adevărată artistă care cosea cămăşi naţionale, i-a făcut cadou o cămaşă cusută de mână, deosebit de frumoasă, unicat. Acelaşi model l-a făcut şi pentru mine, sigur, la o scară mai mică. Eu fiind mic copil la vremea aia. A probat tata cămaşa, am probat-o şi eu, şi tata m-a întrebat «Ştii să cânţi un cântec?». Eu mai cântam aşa, pe la petreceri, prin casă, îi mai distrasem prietenii, dar nu cântasem, oficial, pe scenă. Atunci, pe stadionul din Feteşti, era în turneu cu Rapsodia Română, cu orchestră dirijată de regretatul Ionel Budişteanu. Am urcat pe scenă şi-am cântat «Eu vreau pace, eu vreau pace» şi «Maică, măiculiţa mea», ce aveam eu în repertoriu. Cu aceste două cântece am debutat, impulsionat fiind de tata, care m-a aruncat în faţa publicului. Publicul, care de altfel m-a primit foarte bine. Eram o curiozitate la vremea respectivă, pentru public”, rememorează şi zâmbeşte acestor amintiri din copilărie Ionuţ Dolănescu.
CONCERTE. “A urmat apoi un turneu la Reşiţa şi am continuat cu multe, multe alte turnee în care susţineam recitaluri de muzică populară alături de tatăl meu. Chiar în urmă cu o lună, m-am întâlnit cu marele impresar şi organizator de spectacole, Mircea Anghel, care îmi spunea: «Eu, cu tine şi cu tatăl tău, în 1982, am dat trei spectacole la Sala Polivalentă, într-o zi. Matinal şi două concerte seara.» Să umpli de trei ori Sala Polivalentă, în aceeaşi zi, înseamnă 21.000 de oameni. Eram o curiozi
