Dacă în topul clasamentului nu-mărul echipelor cu tendinţe de promovare s-a micşorat, în subsol lupta devine din ce în ce mai acerbă. În afara echipei săcelene, care mai are şanse matematice, dar la cum acumulează puncte situaţia nu va fi prea roză, în rest, de la locurile 12 şi până la 17 nimic nu este sigur. Toate cele cinci echipe au acumulat puncte. Intergaz a smuls un punct la Săcele, cu toată superioritatea gazdelor, care au irosit şi un penalty, dar care încă mai speră. Dunărea Galaţi a scos un punct în Regie în faţa Sportului, care a capitulat. Câmpinenii şi-au tras o brigadă de arbitri pe care ori de câte ori are nevoie, Ştefan Chiţu o cheamă şi câştigă, de data aceasta întâmplându-se în faţa fostei câştigătoare a seriei sezonului trecut. Focşănenii au remizat la Botoşani în faţa unei echipe ce-şi propusese promovarea, iar băcăuanii au mai comis-o o dată acasă, remizând cu giurgiuvenii. Au egalat astfel „performanţa” săcelenilor în privinţa meciurilor egale, care au ajuns acum la 10. În „culpă” se află şi Progresul, care în sezonul trecut activa prin prima ligă.
În top, cei din Otopeni au câştigat în „Groapă”, acolo unde au pierdut „stegarii”, luându-le faţa, momentan, celor din Chiajna. Botoşănenii au pierdut două puncte preţiose care vor conta foarte mult în cvartetul seriei est. Echipa antrenată de Eusebiu Tudor, Petrolul Ploieşti, a învins duminică, cu scorul de 4-0, pe Concordia Chiajna, într-un meci din etapa a 20-a a Seriei I din Liga a II-a. Golurile ploieştenilor au fost marcate de Muţiu (11), Budescu (21), Coţan (26) şi Rus (73). În urma acestei victorii, Petrolul a urcat pe locul 6 în clasamentul Seriei I a eşalonului secund şi rămâne la zece puncte în spatele lui CS Otopeni, ocupanta poziţiei a doua, ultima care asigură promovarea în Liga I. Etapa următoare are în vedere un derby de zile mari, CS Otopeni – Braşov.
Rezultatele înregi