Sectorul bancar romanesc a inregistrat anul trecut una dintre cele mai rapide cresteri dintre pietele din Europa Centrala si de Est, insa gradul de penetrare, masurat prin ponderea activelor in Produsul Intern Brut, ramane scazut.
In 2007, activele bancare din Romania au urcat cu 35% in euro, pana la echivalentul a circa 70 de miliarde de euro. Penetrarea bancara a inregistrat astfel un salt puternic, ponderea activelor in PIB urcand la 63% in decembrie trecut, de la 51% la sfarsitul lui 2006.
Romania a devenit astfel cea mai mare piata bancara din Europa de Sud-Est, iar ca penetrare bancara aproape a ajuns din urma Polonia, noteaza Erste Bank intr-un raport privind sistemele bancare din regiune, publicat recent.
Piata poloneza este utilizata frecvent ca termen de comparatie, avand in vedere dimensiunile apropiate ca nivel al populatiei.
In Bulgaria, de exemplu, ponderea activelor bancare in PIB era de 86% in 2006, la fel ca in Slovacia, in timp ce in Cehia acest indicator ajunge la 98%, iar in Ungaria chiar la 104%. Cea mai mare rata de penetrare bancara din zona Europei de Sud-Est se inregistreaza in Slovenia, de 117%, potrivit datelor din 2006.
Analistii Erste considera ca tarile nou-intrate in UE, Romania si Bulgaria, dar si Rusia si Ucraina vor inregistra cele mai mari rate de crestere ale activelor bancare, si implicit a ponderii acestora in PIB in urmatorii ani, apropiindu-se astfel de pietele dezvoltate. Ei se asteapta ca dinamica activelor bancare din aceste tari sa depaseasca media europeana in urmatorii zece ani.
Analistii austrieci subliniaza insa discrepanta dintre cresterea rapida a activelor si a penetrarii bancare din piata romaneasca si cresterea PIB-ului pe cap de locuitor, indicator care ramane in urma majoritatii pietelor din Europa Centrala si de Est.
Cresterea rapida a activelor de anul trec