“O meserie frumoasa, dar grea”, asa ar raspunde oricare factor postal, daca l-ati intreba despre meseria de factor postal. In jurul orelor amiezii ii puteti vedea iesind pentru a doua oara cu tolba plina din cladirea devenita punct de reper in toate cartierele mari ale orasului. Postasul, este omul cu tolba plina de scrisori, ziare, reviste, mandate postale, iar in unele zile chiar cu bani. Postasul este ca un membru de familie, ca o ruda care te viziteaza o data pe luna cel putin, cel care de fiecare data iti aduce ceva fara sa ceara nimic in schimb. Postasul sau postarita sunt cei care stiu tot ce misca in sectorul pe care-l deservesc. Unde s-a mai nascut un copil, cine a mai iesit la pensie, cati au devenit someri, cine a trecut la cele vesnice, cine se marita, cine se insoara, unde s-a mutat vecinul de la doi, cine sunt cei de la patru… Pe orice vreme, ger sau canicula, vant, ploaie sau ninsoare, vara sau iarna isi cara gentile burdusite si desi nu odata au de dus chiar si 30-45 de kile, au taria sa zambeasca, sa te linisteasca: ”azi nu, maine!” vine pensia, alocatia, banii din Spania, scrisoarea, revista sau factura!
Elena din Tudor
O femeie simpatica, a bifat cateva X-uri, dar e mereu voioasa, binedispusa si are o vorba buna pentru fiecare abonat la ziare si reviste, sau beneficiar de alocatie de stat. “Lucrez din 1983 ca factor postal, iar din 1985 sunt la acelasi oficiu, ne-a declarat Elena Szakacs, postarita din Tudor. “Pe vremuri nu se cerea scoala speciala ca sa devii postas. Trebuie doar sa ai rabdare cu oamenii, sa stii sa vorbesti cu ei-abilitatile de comunicare de azi-sa stii sa scrii, sa numeri banii, sa tii minte unde ce ai de dus, de unde pana unde ti-e sectorul…”, continua ea zambitoare, mirata de interesul meu pentru aceasta meserie. “Am invatat ungureste de la sotul meu si imi prinde bine, pentru ca ma pot intelege cu toata lumea.