OLT. Medicul Cornel Fulga, din cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Slatina, face obiectul unei anchete administrative. Aceasta se derulează cu scopul de a se elucida cele petrecute cu băieţelul supravieţuitor din incendiul petrecut săptămâna trecută în Slatina, în care au pierit şase suflete din familia Păun. Doctorului i se reproşează comportamentul lipsit de compasiune şi limbajul agresiv, acesta fiind la un pas de a ajunge în faţa Consiliului etic al spitalului. Directorul medical al Spitalului Judeţean Slatina, dr. Ion Brătoi, a confirmat ieri că declaraţiile medicilor-şefi ai Secţiilor chirurgie plastică şi urgenţă se află pe masa managerului şi conţin descrierea traseului urmat de micuţ în spital, în ziua cumplitului eveniment, în care mama sa şi cinci fraţi şi-au găsit sfârşitul arşi. Joi, micuţul de aproape doi ani a fost adus de o rudă la spital, iar de la UPU a fost transferat la chirurgie, de unde, spun medicii, a dispărut fără urmă. Reprezentanţii Direcţiei de Protecţie Socială l-au descoperit pe băiat în gospodăria unei mătuşi şi au luat hotărârea să-l readucă la spital. La UPU, „delegaţia“, însoţită de un cameraman al unei televiziuni, a fost primită de Fulga, dar acesta, nervos, i-a îndrumat pe vizitatori la „directorii spitalului, că ei iau banii“.
Raportul, întocmit în urma anchetei administrative, va fi trimis atât Consiliului etic, cât şi Colegiului Medicilor, a afirmat directorul medical Brătoi, confirmând că nu este singura reclamaţie în privinţa comportamentului doctorului Cornel Fulga, adresată spitalului. OLT. Medicul Cornel Fulga, din cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Slatina, face obiectul unei anchete administrative. Aceasta se derulează cu scopul de a se elucida cele petrecute cu băieţelul supravieţuitor din incendiul petrecut săptămâna trecută în Slatina, în care au pierit şase suflete din