Dupa toata agitatia produsa in ultimii ani pe frontul dezbaterilor cu privire la viitorul globalizarii si al parteneriatului transatlantic de catre elitele academice si mass-media occidentale ce domina aceste discutii, asistam de cateva luni la o acalmie. Este linistea dinaintea furtunii. Un nou val va lovi curand. Cel mai probabil, odata ce, in SUA, democratii isi vor incheia razboiul civil. Atunci, fortele reunite ale stangii occidentale tutelate intelectual de aceste elite vor reintra in ritmul normal mulat pe alegerile prezidentiale americane si isi vor dezlantui din nou tirul mediatic asupra republicanilor si a aliatilor de dreapta din Europa. Va fi momentul cand rutina maruntei sicanari zilnice a lui Sarkozy sau Bush va face loc marilor teme ale repertoriului clasic: globalizare, imperialism, somaj, incalzire globala, criza, neoliberalism, razboi, rasism etc. Intre timp, sa aruncam insa o privire asupra situatiei, asa cum se contureaza ea nu din perspectiva elitelor discursului public, ci din cea a cetatenilor occidentali obisnuiti. Doua predictii Ca punct de reper sa luam doua teze. In primul rand, o bine cunoscuta predictie sustinuta cu tenacitate de mai bine de doua decenii, si anume ca, odata confruntati direct cu realitatea neoliberalizarii, occidentalii vor ajunge rapid sa respinga globalizarea si comertul liber, devenind tot mai ostili angajamentelor internationale. O predictie, daca nu credibila, cel putin demna de luat in considerare, dat fiind faptul ca, istoric vorbind, volatilitatea opiniei publice privind liberalizarea economica a fost destul de mare. In al doilea rand, este teza repetata pana la satietate, mai ales dupa declansarea razboiului din Irak, si anume ca intre UE si SUA o ruptura este iminenta. Doua culturi diferite, doua viziuni diferite, chiar doua seturi de interese geostrategice diferite nu pot duce decat la doua cai diferite. Incepu