Expresia lansata recent de presedintele Traian Basescu, care a catalogat o serie de ziaristi incomozi drept „tonomate cu euro”, încinge spiritele printre analistii politici. Unii sunt de parere ca presedintele a luat-o razna, probabil dupa vreo degustare prelungita, pâna în zori, de licori bahice, în timp ce altii sustin veridicitatea mesajului prezidential.
Daca stau sa ma gândesc bine, tara în care traim este plina de tot felul de “tonomate”. Luati de exemplu o banala vizita la medic unde de multe ori, pentru a fi bagat în seama, e bine sa mergi cu o „atentie”. Ce sa mai spun despre cei care suporta interventii chirurgicale. Sala de operatie e plina de tonomate, de care e bine sa tii cont. Sa le pui in cont. Ori dai plicul, ori ai sansa sa faci cunostinta cu dricul!
Sa continuam periplul nostru imaginar cu o vizita la o institutie publica, sa zicem în vederea obtinerii unei autorizatii. De multe ori ai de ales între a plasa abil bancnota (sau bancnotele) functionarului sau a fi purtat de colo colo, în bataie de joc. Pâna la urma platesti, pentru ca, vorba aceea, timpul costa bani.
Ca sa nu mai spun de proaspetii absolventi care isi doresc un job în administratie. Nu neg corectitudinea concursurilor organizate acolo, doar ca trecând în revista organigramele unor institutii publice (si nu numai), mi se pare bizar sa constat existenta unor adevarate fami(g)lii aciuate pe acolo.
Desigur, nu puteam trece peste tonomatele din Parlament. În timpul campaniei electorale, multi candidati accepta cu usurinta suspecta sponsorizarile venite din diferite buzunare, acordate de persoane care e evident ca nu fac acte de binefacere. E vorba mai degraba de o investitie pe viitor. Bagi azi într-un tonomat si mâine poti scoate profit. Pentru ca, odata ajunsi în functii, demnitarii întorc ajutorul primit în campanie, oferind „sponsorilor” tot soiul de facilitati