Liga Campionilor inainteaza docil si geometric, din treapta in treapta, pe cursul desemnat de cataractele engleze. Cu patru cluburi din Premier League in sferturi, schema promite o semifinala sau chiar o finala engleza. Daca va fi asa, anglo-hoarda va testa in mai, la Moscova, bastoanele si scuturile fortelor de antidisident ale lui Putin, fostul presedinte viitor prim-ministru si actualul prim-ministru viitor presedinte, iar acestea se vor lamuri, in sfarsit, care e diferenta intre apararea Kasparov si forta britanica de interventie rapida cu bere si caramizi. Incredintand finala Moscovei, UEFA sufera, la nivelul ei, de aceeasi forma de nesimtire care a permis CIO sa vanda Chinei Jocurile Olimpice. Insa marea problema a Ligii nu e finala de la Moscova. Urcand pe cataracte in sus, spre izvor, problema e culoarul englez, problema culoarului englez e lipsa completa de pigment englez, iar problema lipsei de pigment englez e prezenta unei perturbari care e pe punctul de a schimba, in intregime, intelesul fotbalului. 4x4 minus 3x3 Cele mai multe comentarii de intampinare s-au grabit sa vada in careul englez din sferturile Ligii dovada incontestabila a suprematiei fotbalului englez de club. Asezata pe aceasta observatie a aparut, apoi, concluzia care face din Premier League cel mai avansat campionat intern al momentului si, fireste, un model absolut. E o observatie tentanta.

Cat capital, atata elita Adevarul e ca Anglia domina Liga Campionilor prin 4 cluburi care abia-abia strang 8-9 jucatori locali. Arsenal, Chelsea, Manchester si Liverpool sunt, mai exact, firme inregistrate in Anglia, dar nu mai pot sustine de mult ca au ceva clar sau solid in comun cu fotbalul englez. Exemplul extrem e Arsenal, echipa care intra in teren, din cand in cand, cu un jucator englez (Walcott), e antrenata de un francez si foloseste un stadion platit, construit si botezat de bani arabi