Postul franco-german ARTE încearcă să intre pe piaţa din România, o delegaţie din conducerea televiziunii urmând să se întâlnească cu reprezentanţii Consiliului Naţional al Audiovizualului pe 30 aprilie, a anunţat, ieri, preşedintele CNA, Răsvan Popescu.
„Canal ARTE studiază piaţa din România, cum ar putea să pătrundă şi ei. (...) E un canal de dorit pe piaţa românească”, a spus Popescu. El i-a solicitat lui Radu Petric, preşedintele Asociaţiei de Comunicaţii prin Cablu, prezent la şedinţa CNA, să participe la întâlnirea cu reprezentanţii ARTE.
„Mai cer banii ăia mulţi?”, a întrebat râzând Radu Teodorel, membru al CNA. „Din câte am înţeles, ar fi pe gratis. Ei vor să ofere documentarele gratis”, a răspuns colegul său Gelu Trandafir.
Radu Petric a spus că ACC nu a avut contacte cu grupul ARTE, „de o vreme bună”, explicând totodată că, pentru intrarea ARTE în România, sunt două posibilităţi: „Una este cea comercială şi aici vedem care sunt condiţiile şi în ce măsură ei sunt interesaţi, şi alta este Guvernul României, care dacă semnează un acord internaţional, intră lângă TV5 şi am rezolvat-o”. Petric a atras atenţia membrilor CNA că în acest ultim caz, şi ARTE ar putea intra în „must carry”, la fel ca TV5, care trebuie retransmis în mod obligatoriu de toţi cabliştii din România, potrivit unei modificări aduse Legii audiovizualului.
Acţiunea reprezentanţilor ARTE este susţinută de Ambasada Franţei şi Ambasada Germaniei, scopul acesteia fiind „de a prezenta canalul ARTE în România şi de a analiza posibilitatea de difuzare a acestuia pe reţeaua de cablu”.
Potrivit site-ului televiziunii, ARTE (Association Relative à la Télévision Européenne), creată printr-un parteneriat între Franţa şi Germania datând din 1988, s-a asociat cu alte televiziuni publice din Europa: RTBF în Belgia, TVE în Spania, TVP în Polonia, ORF, BBC etc. şi este retransmisă