Problema care a dominat politica ruseasca si dezbaterile globale despre politica ruseasca – va ramane sau nu Vladimir Putin la putere? – a fost, in fine, transata: va ramane si nu va ramane.
Alegerea acolitului si atent selectionatului succesor, Dmitri Medvedev, in functia de presedinte al Rusiei inseamna ca Putin renunta formal la toata pompa si toate atributele puterii de la Kremlin. Dar, dupa cum arata lucrurile acum, se pare ca saluturile cu salve de tun si pozitia de figura centrala in cadrul protocolului prezidential ar fi cam tot la ce renunta – eventual. Prin optiunea de a deveni prim-ministru al presedintelui Medvedev, Putin intelege mutarea ca pe o apropiere de mecanismul puterii, intrucat el va obtine un control minut cu minut al guvernarii.
Acest bizar transfer de functie, dar nu si de putere – un usor progres fata de guvernatorii din sudul Statelor Unite, care obisnuiau sa-si transfere pozitiile catre sotii, atunci cand le expira mandatul – este scenariul lui Putin. Dar daca nu este si al lui Medvedev? Daca Medvedev, dupa cativa ani, se va emancipa de sub tutela lui Putin la fel cum a facut-o Putin de sub cea a lui Boris Eltin, omul care l-a propulsat pe tronul de la Kremlin? Daca asa se va intampla in cele din urma, ar fi util sa stim ce reprezinta Medvedev.
Un lucru legat de Medvedev este de remarcat imediat: legaturile sale cu siloviki – grupurile de fosti ofiteri ai KGB si Armatei care au dominat era Putin – sunt doar indirecte. In plus, ca avocat ar trebui sa inteleaga in principiu importanta domniei
legii. Ca adjunct al primului-ministru din 2005, el a coordonat si
Proiectele Prioritare Nationale (un set de politici menite sa imbunatateasca protectia sociala), iar aceasta pozitie i-a oferit o privire mult mai clara asupra gravelor deficiente ale Rusiei decat ar fi putut-o avea oricare dintre siloviki, obsedati
