Premierul Calin Popescu Tariceanu a declarat marti ca Executivul va incuraja participarea firmelor cu capital romanesc la privatizarea CEC. "Cunoscand riscurile ca profilul acestei institutii cu traditie in Romania sa fie schimbat, vazand ca nu avem niste oferte care sa fie foarte tentante, am luat decizia sa oprim privatizarea si sa folosim CEC ca institutie bancara pentru accesarea si distribuirea fondurilor europene", a explicat Tariceanu strategia legata de ultima banca de stat.
Tariceanu a declarat ca CEC va juca un rol important in accesarea fondurilor europene pentru agricultura, in anii urmatori, datorita retelei extinse pe care o detine in mediul rural.
Firmele romanesti, asteptate la privatizarea CEC
"CEC, care are cea mai dezvoltata retea in mediul rural, va juca un rol important si va ajuta agricultura in urmatorii ani", a declarat Tariceanu, aflat in judetul Bacau pentru prezentarea Programului National de Dezvoltare Rurala.
Guvernul va incuraja participarea firmelor cu capital romanesc la privatizarea CEC, atunci cand procesul va fi reluat, a mai spus Tariceanu.
"Ambitia mea ca prim-ministru este ca Romania sa redevina o forta in domeniul agriculturii. Avem toate posibilitatile, investind cu inteligenta, ca Romania sa redevina, dupa ani si ani, a doua forta agricola in Europa, dupa Franta, care este o tara mult mai mare ca potential agricol, Romania nu are nimic de invidiat la alte tari", a sustinut Tariceanu.
CEC - 1400 de sucursale si agentii
Potrivit unor declaratii recente ale presedintelui CEC, Radu Gratian Ghetea, institutia bancara intentioneaza ca, pana in 2011, sa acorde 20% din imprumuturile pentru mediul rural. La sfarsitul anului trecut, CEC acordase 12% din totalul creditelor bancare pentru mediul rural.
Banca are cea mai extinsa retea din Romania, cu p