Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sofia, o alegere înţeleaptă

Publicat in GAZETA de SUD, marți 18 martie 2008 ·

„Sofia“, „înţelepciune“ în greacă, dar şi capitala Bulgariei, ajunge şi pe plaiurile noastre mioritice, cu o oarecare deplasare a sensului. „Bistro“ - cuvânt franţuzesc desemnând un local în care se servesc aperitive şi băuturi. Din combinaţia celor doi termeni rezultă Sofia bistro, un local cu un specific mai extins decât sensul numelui. Am decis să intru, însoţit de doi prieteni. Interiorul e o combinaţie de gust şi rezervă, sobrietate şi informal, mobilierul din lemn masiv contribuind la impresia de confort pe care o dau scaunele tapiţate. Cromatica e caldă, aproape intimă, combinând nuanţe închise cu lumina discretă eliberată de aplice şi candelabre. Ne-am aşezat la o masă cât de cât retrasă, pe care meniurile au apărut fără întârziere. În timp ce studiam lista preparatelor cu care avea să ne încânte bucătăria, încercam să ne facem loc printre paharele şi oliviera care închideau într-un cerc atent o lumânare. Din lipsă de spaţiu, şerveţelele lipseau. Comanda a cuprins muşchi de vită cu ciuperci la grătar, o pizza şi o porţie de pollo rollatine. Băuturile, în ordinea numerelor de pe tricou, au fost: Cabernet Sauvignon, bere şi Riesling, fiecare potrivită cu mâncarea pe care o comandasem. În aşteptarea mâncării ne-am aşezat la discuţii lungi şi diverse. Într-una dintre pauzele de fum am fost uşor distraşi de un glas copilăresc umplând încăperea mare. Imediat a apărut şi „posesoarea“, o fetiţă de aproape cinci ani care, din pasiune pentru atletism, încerca să parcurgă din ce în ce mai repede distanţa dintre „tati“ şi colţul opus. Mâncărurile au venit, nu după multă aşteptare, într-o ordine aleatorie, nicidecum toate odată, probabil datorită gradelor de dificultate ale reţetelor. Vinul a fost turnat în pahare şi a început festinul. Friptura de vită şi ciupercile tronau pe farfuria prietenului din stânga, apetisante ca înfăţişare. Vinul roşu însoţea preparatul. În

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 3 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum o ora
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum 2 ore
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Zelenski: Avem o şansă bună de a pune capăt rapid acestui război / Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război - tăcerea

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că vede o şansă bună de a se pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru o încetare provizorie a focului de 30 de zile, iar Moscova a declarat că va fi

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

15°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

16°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°