Daniel Sandru In avizul dat de inconfundabilul Guvern Tariceanu initiativei unor parlamentari amestecati de prin opozitie, ce sustinea - oarecum populist, de avem in vedere anul electoral in care ne aflam - necesitatea majorarii alocatiei pentru copii, apare un sambure din viziunea onto-gnoseologica, deci filosofica, a ceea ce a ajuns sa insemne liberalismul atunci cand, fiind preluat in ondulatoriul spatiu mioritic de niste mitici, bisnitari ori motociclisti, mai are de tras un oftat si moare. Scrie la textul guvernamental: "majorarea alocatiei de stat pentru copii la 200 de lei poate avea si efectul nedorit al cresterii numarului de copii in familiile sarace".
Nu voi invoca, in acest comentariu, interpretarea "la indemana" ca, vezi Doamne, liberalii vor sa-i "decimeze" pe saraci prin a-i impiedica sa se reproduca (desi cinismul formularii intareste o astfel de interpretare). Ce ma intereseaza din aceasta "filosofie liberala" - social vorbind, foarte apropiata, sa recunoastem, de ceea ce se-ntampla, din alte motive, in China comunista - este includerea intr-un aviz guvernamental a unei presupuneri pe post de argument. Si asta intrucat nici un liberal nu a iesit sa explice de unde naiba a aparut aceasta semi-convingere (fiind redata la conditionalul optativ, reiese ca nu e chiar o convingere) potrivit careia, daca alocatiile pentru copii ar creste de la circa 9 euro, cat sunt acum, la vreo 50 de euro, saracimea Romaniei s-ar transforma intr-o veritabila fabrica de prunci. Se vede, deci, ca pentru liberalii mioritici existenta cuiva se masoara intr-o anumita suma - fie aceasta si infima - si ca, plecand de la aceasta, te poti juca de-a cinicul prin acte oficiale, dupa care mai ai si dreptul de-a da in balbaiala. Se mai vede ca, pentru aceiasi afafici pentru care iluzia vesniciei la putere a devenit principiu etic, falsa cunoastere a realitatii iti p