Presedintele PSD, Mircea Geoana, a declarat marti, la Craiova, ca partidul sau nu va incheia nicio alianta preelectorala pentru alegerile locale, ci, eventual, doar in turul doi sau pentru majoritatile din consilii, informeaza NewsIn.
"Nu exista niciun fel de imperechere intre PSD si nimeni altcineva. Suntem principalul partid al Romaniei astazi si ramanem asa. Am impresia ca nici premierul Tariceanu nu stie sau inca nu isi da seama care sunt consecintele aprobarii in Parlamentul Romaniei a noului sistem electoral pentru alegerile locale si parlamentare...Unii politicieni de la Bucuresti, inclusiv premierul, inca nu au internalizat si nu au tras toate concluziile din aceasta modificare a sistemului electoral romanesc, al carui principal artizan si al carui principal realizator este PSD", a apreciat Geoana.
Presedintele social-democrat a prognozat si rezultatele alegerilor locale, sustinand ca primele doua formatiuni castigatoare vor fi PSD si PD-L.
"Vor exista doua partide mari, unul de stanga, centru-stanga, adica noi, si unul de dreapta sau ce or mai fi ei, pe partea PD-L...Ne vom uita pe 1 iunie, dupa exit-poll-uri, cate judete a castigat PSD si cate a castigat PD-L si ceva liberali pe acolo, un judet, doua, trei, si cativa unguri prin Ardeal. Asta este harta electorala a Romaniei".
Liderul PSD a mai precizat ca anumite aliante pot fi stabilite la nivel judetean doar in cazul consiliilor judetene sau pentru un eventual tur doi la primarii.
Geoana a fost prezent, marti, la Craiova, pentru a lansa candidatul partidului pentru Primaria Craiova, pe Gheorghe Nedelescu, actual viceprimar al orasului. Nedelescu a fost exclus din PRM, in urma cu o saptamana, de catre conducerea centrala a PRM.
Presedintele PSD, Mircea Geoana, a declarat marti, la Craiova, ca partidul sau nu va incheia nicio alia