» Bear Stearns, a cincea banca de investitii din lume, salvata in extremis de Federal Reserve si JP Morgan.
» Indicii burselor europene au pierdut peste 3% din valoare, intr-un moment de deruta al investitorilor.
Luni, un nou val de scaderi accentuate a lovit pietele din Europa si Asia. Criza ipotecara din SUA este principalul factor ce a influentat negativ piata financiara americana, dar mai ales pietele europene si asiatice, expuse usor sau deloc la problemele de peste Ocean. Momentul este dominat de preluarea de catre JP Morgan a bancii de investitii Bear Stearns Co. Inc. pentru o suma infima, care reprezenta cam a zecea parte din valoarea sa de piata, preluare pentru care Federal Reserve a deschis o linie de credit de 30 de miliarde dolari. Criza a pus sub semnul riscului toate actiunile financiare, care au coborat la burse.
De la inceputul anului, indicii pietei americane au pierdut intre 9,90% (Dow Jones Industrial) si 17,8% (Nasdaq100), bursele fiind sustinute de reducerea repetata a dobanzii de referinta de catre Rezerva Federala (FED) si de injectarea unor sume consistente in piata de catre aceasta. Alan Greenspan, fostul presedinte al FED, a declarat, intr-un interviu pentru Financial Times, ca in prezent SUA traverseaza cea mai grava criza financiara de dupa al doilea razboi mondial.
Pe americani nu ii intereseaza prea mult inflatia, cursul dolarului sau alti indicatori, ci sa iasa din aceasta criza. Ei vor iesi pana la urma usor din aceasta criza, la fel cum au intrat in ea, fara sa-si dea seama", a declarat Adrian Ceuca, analist la Broker Cluj.
"In astfel de situatii de criza precum cea din piata americana, concentrarea riscurilor si a pierderilor este diferita, mergand de la efecte minimale si temporare pana la situatii aproape de faliment, cum este cazul Bear Stearns. Acum incep sa apara la lumina esecurile c