Constantin Lupu (foto), directorul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă (INSEMEX), Petroşani este cercetat de procurorii
Constantin Lupu (foto), directorul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă (INSEMEX), Petroşani este cercetat de procurorii anticorupţie privind modul de achiziţie a unui apartament de lux, din banii instituţiei, situat în centrul Capitalei. Lupu afirmă că achiziţia este o "investiţie" pentru INSEMEX şi nu are nimic de ascuns.
Locuinţa, pentru care a plătit 630.000 de lei, se află într-un imobil cu risc seismic ridicat (n.r. bulină roşie). "Valoarea de achiziţie a apartamentului este corectă, am avut controale în această privinţă. Lupu nu l-a cumpărat din banii de protocol, ci după o aprobare a AGA şi a Consiliului de Administraţie", a declarat ieri, directorul INSEMEX Petroşani, Constantin Lupu.
El a adăugat că achiziţionarea locuinţei este o investiţie pentru INSEMEX, de pe urma căreia s-au făcut economii. "Consider că este necesar pentru cercetătorii noştri. Este un apartament de lux, elegant, în care cercetătorii se pot relaxa pentru a putea merge la întâlnirile de a doua zi. Pe parcursul anului trecut am avut 516 nopţi de cazare în acel apartament. Socotiţi ce înseamnă o noapte de cazare în Bucureşti şi vedeţi ce economii s-au făcut", declară Lupu.