Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sancţiuni pentru munca la negru

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 19 martie 2008 ·

VÂLCEA. Angajaţii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Vâlcea au demarat o campanie pentru depistarea muncitorilor care lucrează fără forme legale, dar şi pentru a controla dacă sunt respectate prevederile legii privind securitatea şi sănătatea la locul de muncă. Săptămâna trecută ei au efectuat în tot judeţul o serie de verificări la unităţi din domeniul panificaţiei. „În urma acestor controale au fost depistate şapte persoane care munceau la negru şi au fost acordate sancţiuni contravenţionale în valoare de 10.500 de lei. Cei şapte muncitori lucrau la firme din Mateeşti, Pietrari, Drăgăşani, Horezu şi Râmnicu Vâlcea, în domeniul panificaţiei“, a declarat Ion Nicolăescu, inspectorul-şef al ITM Vâlcea. Inspectorii au mai acordat sancţiuni de 11.000 de lei pentru că au depistat nereguli privind securitatea şi sănătatea la locul de muncă. În luna februarie, ITM Vâlcea a descoperit 106 persoane care munceau fără să aibă forme legale şi s-au aplicat, în acest sens, amenzi în valoare totală de 164.300 lei. S-au găsit nereguli şi în ceea ce priveşte securitatea şi sănătatea la locul de muncă, aplicându-se sancţiuni în valoare de 215.000 de lei, dar şi legate de relaţiile de muncă, aici valoarea amenzilor trecând de 100.000 de lei. În total, inspectorii muncii au acordat în luna februarie amenzi în valoare de 324.300 de lei. „S-au înregistrat nouă accidente de muncă, fiind oprite 35 de echipamente şi o unitate. Echipamentele respective puteau produce incidente grave în rândul angajaţilor, fiind folosite în domenii precum construcţiile şi prelucrarea lemnului“, a ţinut să precizeze Ion Nicolăescu, inspectorul-şef al ITM Vâlcea. VÂLCEA. Angajaţii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Vâlcea au demarat o campanie pentru depistarea muncitorilor care lucrează fără forme legale, dar şi pentru a controla dacă sunt respectate prevederile legii privin

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primăria Constanța Cod galben de ploi, descărcări electrice și vânt puternic în Dobrogea!

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie informează că, în intervalul 17 iulie, ora 12:00 - 18 iulie, ora 03:00, județul Constanța se va afla sub cod galben de instabilitate atmosferică. În intervalul menționat, în Dobrogea, vor fi perioade cu instab

Elena Udrea ar putea fi eliberată din Penitenciarul Târgșor! Tribunalul Prahova, așteptat să ia o decizie

Ziua Constanta acum 21 minute
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, ar putea fi eliberată, joi, din Penitenciarul Târgșor, dacă instanța va respinge contestația formulată de DNA Ploiești față de decizia Judecătoriei Ploiești privind liberarea condiționată a acesteia, notea

CFR SA Un tren a lovit un camion încărcat cu lemne! Circulație feroviară închisă temporar între stațiile Făget și Margina

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, traficul feroviar a fost închis pe distanța Făget - Margina, ca urmare a unui incident rutier produs la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 41+400, semnalizată cu Indicator Rutier, unde

Legea care permite Guvernului să emite ordonanțe pe perioada vacanței parlamentare, promulgată de Nicușor Dan. Pe ce domenii poate interveni executivul

HotNews acum 31 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a semnat joi, 17 iulie 2025, decretul pentru promulgarea Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, a anunțat joi Administrația Prezidențială. Mai exact, legea stabilește domeniile în care Guvernul

Primul caz fatal în 13 ani în România Un bărbat din Iași a murit de rabie după ce a fost mușcat de un câine fără stăpân!

Ziua Constanta acum o ora
Un bărbat de 44 ani din județul Iași a fost mușcat de un câine fără stăpân și a murit de rabie. Diagnosticul a fost confirmat de analizele de laborator.Acesta este primul caz de rabie soldat cu deces, înregistrat la noi în ultimii 13 ani. Starea băr

VIDEO „Ne-a lovit o tragedie”: Zeci de oameni uciși de un incendiu la un centru comercial din Irak

HotNews acum o ora
Aproximativ 50 de persoane au murit în incendiul care a avut loc în cursul nopții, potrivit guvernatorului regiunii Wasit, Mohammed Jameel Al-Mayahi, potrivit CNN. Oficiali medicali citați de agenția de presă AFP au declarat că 55 de persoane au mur

Cod portocaliu de inundații pe râuri din 15 județe, până vineri la prânz

Mediafax acum 21 minute
Fenomenele vizate includ scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundații locale, care se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare pe unele râuri mici din județele

Sondaj INSCOP: 85% dintre români se consideră persoane religioase

G4Media acum 21 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mai mult de trei sferturi dintre români (85%) se consideră persoane religioase, potrivit unui sondaj de opinie realizat de INSCOP Research, transmite Agerpres. Urmărește cele mai noi producții video

CCR analizează sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum 4 ore
Curtea Constituțională a României dezbate, joi, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, scrie Agerpres. Șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare

Tren deraiat în Timiș după ce a lovit o mașină la trecerea la nivel cu calea ferată

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Un tren de călători a deraiat, joi, în urma impactului cu o mașină la trecerea la nivel cu calea ferată dintre stațiile Făget – Margina din județul Timiș. Pasagerii nu au avut de suferit, însă traficul feroviar e blocat. La trecerea la

Vremea

București
acum

27°
joi

19°/32°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

23°
joi

19°/28°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°