Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Clientul Ikea: bucureştean, proprietar, familist

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 19 martie 2008 ·

Cei mai mulţi dintre clienţii Ikea care au intrat în magazinul din Băneasa în primul an de funcţionare sunt bucureşteni (80%), proprietarii apartamentelor în care locuiesc (90%), iar mai puţin de jumătate dintre ei (40%) nu şi-au întemeiat încă o familie, potrivit datelor furnizate EVZ de companie.

Preferinţele clienţilor pentru produse de mobilier şi decoraţiuni indică faptul că avem de-a face cu persoane practice. Retailerul de mobilă Ikea sărbătoreş te, vineri, un an de la deschiderea primului magazin, în zona de nord a Capitalei. Cei 2,7 milioane de clienţi care au intrat în Ikea în primul an de funcţionare - inclusiv din oraşele învecinate, precum Ploieşti, Piteşti, dar şi din cele mai îndepărtate, precum Cluj-Napoca sau Baia Mare - au cheltuit în medie 32 de euro fiecare pe produse de mobilă, accesorii şi decoraţiuni.

Pe segmentul de mobilier, cel mai bine s-au vândut dulapurile Pax (18.100 de bucăţi) şi biblioteca Billy (14.200 de bucăţi), precum şi canapeaua Ektorp (1.900). Românii au cumpărat, de fapt, produse utile şi mai puţin extravagante în design: cele două biblioteci sunt modulare şi pot fi combinate pentru a ob- ţine forme şi spaţii diferite.

Canapeaua este extensibilă, în condiţiile în care majoritatea canapelelor din portofoliul Ikea nu se pot transforma în pat. Pe segmentul de accesorii, cel mai bine s-au vândut ustensilele din bucătărie, iar la decoraţiuni - vazele şi pernele. Vânzările de 87 de milioane de euro înregistrate de Ikea la un an de la inaugurarea magazinului din Băneasa îl situează între primele 20 de unităţi din lume ale reţelei în funcţie de rezultatele din primele 12 luni de operaţiuni.

Prin comparaţie, cel mai mare magazin Ikea din lume - cel din Chicago - are vânzări anuale de 200 de milioane de dolari. Potrivit oficialilor Ikea România, unitatea este în prezent profitabilă din

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea ar putea fi eliberată din penitenciar / Instanța judecă, joi, contestația DNA la decizia Judecătoriei Ploiești de liberare condiționată a fostului ministru

G4Media acum 41 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, ar putea fi eliberată, joi, din Penitenciarul Târgşor, dacă instanţa va respinge contestaţia formulată de DNA Ploieşti faţă de decizia Judecătoriei Ploieşt

Departamentul de Justiție o concediază pe Maurene Comey, procuror în cazul Epstein

Mediafax acum 10 minute
Nu a fost dată nicio motivare specifică pentru concedierea ei, potrivit unor surse familiarizate cu situația citate de AP. Maurene Comey era o avocată veterană în Districtul Sudic al New Yorkului, considerat cel mai elitist dintre birourile de urmăr

Doi morţi şi numeroşi răniţi în urma unui atac rusesc asupra unui centru comercial din Ucraina / 230 de civili au fost uciși numai în iunie

G4Media acum 23 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cel puţin două persoane au fost ucise şi alte 27 rănite în urma unui atac aerian rus asupra unui centru comercial şi a unei pieţe din oraşul Dobropillia, din regiunea Doneţk, în estul Ucrainei, relat

Cutremur cu magnitudinea 7,3 în zona peninsulei Alaska, alertă de tsunami / Zona de avertizare se termina puţin înainte de Anchorage (SUA)

G4Media acum 51 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autorităţile activând alerta de tsunami, potrivit United States Geological Survey (USGS) – relateaz

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 8 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

Ce spune ministrul Apărării despre reintroducerea serviciului militar obligatoriu

Mediafax acum 9 ore
Moşteanu a fost chestionat, miercuri seara, la Antena 3 CNN, care este opinia sa despre serviciul militar obligatoriu, în contextul în care mai multe state membre NATO din Europa se gândesc serios la reintroducerea acestuia. „Eu cred că nu. Dacă mă

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 10 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 4 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 10 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

18°
joi

18°/27°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

20°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

16°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°