Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul, lăsat cu datorii către SUA

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 19 martie 2008 ·

Răfuielile interne consumate în parlament riscă să afecteze relaţiile economice cu Statele Unite.

Camera Deputaţilor a respins ieri un proiect de lege care prevedea rambursarea de la bugetul de stat a unei datorii de 830.000 de dolari către guvernul SUA, pe motiv că banii au fost împrumutaţi în 1992, în timpul guvernării Stolojan.

De altfel, dezbaterile asupra proiectului nu au vizat atât urgenţa rambursă rii creditului, cât „incompetenţa“ lui Theodor Stolojan, invocată la unison de deputaţii PNL, PSD şi PRM. „Nu cred că Stolojan a furat aceşti bani, ci este vorba despre incompetenţă“, a spus preşedintele Camerei, Bogdan Olteanu. Deşi Comisia de specialitate a avizat favorabil proiectul de lege, pe motiv că trebuie adoptat pentru a nu periclita relaţiile cu SUA, deputaţii PNL, PSD, PC l-au criticat considerând că „nu este corect“.

Nici deputaţii PDL nu şi-au dat votul, preferând să se abţină. Cei 830.000 de euro reprezintă datoria acumulată în perioada 2005-2007 prin neplata ratelor la creditul de 10 milioane de dolari primit în 1992. Datoria a fost preluată de stat în 1998, când companiile importatoare nu şi-au mai plătit ratele.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 19 minute
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 3 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Nivelul scăzut al apei pe Dunăre perturbă transportul maritim din Ungaria / A fost cea mai secetoasă lună iunie din 1901 / Este posibil ca tarifele să crească, navele fiind nevoite să-şi reducă încărcătura

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Nivelurile neobişnuit de scăzute ale apei pe Dunăre în Ungaria afectează transportul maritim, agricultura şi ecosistemele locale de-a lungul celui de-al doilea fluviu ca lungime din Europa, care este

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 3 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 5 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 4 ore
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

FOTO+VIDEO. UPDATE.Știri Constanța Un microbuz și o mașină, implicate într-un accident rutier pe bulevardul IC Brătianu

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi,4 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un accident rutier ce s-a produs pe IC Brătianu, în zona Poliției Rutiere, Constanța. Potrivit ISU

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 7 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Ambasadorul român în SUA despre programul Visa Waiver: „Ne așteptăm la unele evoluții în câteva săptămâni sau luni”

HotNews acum 3 ore
Andrei Muraru, ambasadorul României în SUA, a afirmat, la Digi24, că se așteaptă la „unele evoluții” în ce privește readmiterea țării noastre în programul Visa Waiver. Muraru susține că nu există în momentul de față un impediment față de includerea

Vremea

București
acum

28°
vin.

19°/36°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
Iasi
acum

27°
vin.

19°/34°
sâm.

15°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
Constanta
acum

22°
vin.

18°/33°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

17°/35°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
Timisoara
acum

29°
vin.

17°/37°
sâm.

14°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°