Cand patrunzi in lumea satului, afli vrei nu vrei povesti de viata, unele mai incredibile decat altele. Toate demne de un roman, desi locul de desfasurare al intregii actiuni, a se citi existente, se desfasoara pe suprafata unor destul de putini kilometri patrati. Uneori cateva zeci… Si tot un vrei un vrei, intrebarile incep sa curga…

Am fost curiosi sa aflam de la oamenii satului muresean când au fost ultima data la tratament, sau într-un concediu de odihna…, sau în strainatate. Peste 80% din ei în loc de raspuns au lasat rusinati ochii în jos, de parca ar fi fost vina lor ca s-au nascut în aceste locuri si în aceste timpuri. Alti 10% au considerat ca santierele pe care au fost delegati într-o anumita perioada a vietii reprezinta un raspuns valabil la întrebari. si doar 10% au avut “privilegiul” de a se afla pentru un timp în statiuni balneoclimaterice din tara pentru tratamente. Concediile de odihna reprezinta 0% în cazul celor de la care am solicitat un raspuns.

Viata la tara

Pentru taranii mureseni, sintagma viata la tara se “traduce” ad litteram. S-au nascut si au îmbatrânit în batatura casei parintesti sau în curtea pe care si-au ridicat-o cu propriile lor mâini. Dar nici anii batrânetii si nici lipsurile nu îi deranjeaza foarte mult, cât lipsa amintirilor. “De când ma stiu am lucrat prin curte si pe câmp. Am plecat de acasa la razboi si la lucru. Noi la tara nu putem pleca de acasa mai mult de doua zile. Avem pasari, animale care trebuie grijite. De prind de veste hotii ca nu suntem acasa, tat ne fura. Nu, n-am fost nici în statiuni nici la hodina. Când om muri, om tot hodini, da’ pâna atunci tre’ sa tragem în jug ca boii”, ne-a spus Vasile Moraru, un taran din Grebenis. Într-o zi, prin Band, ne-a iesit în drum Faluvegyu Idda, o bunicuta de 80 de ani, care a venit ata la noi sa ne întrebe daca împartim ajutoare. Femeia a lucrat toata via