Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Locatarii de pe Aleea Smârdan vor străzi asfaltate

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 19 martie 2008 ·

GORJ. Mai multe locuri din zona cunoscută de târgujieni ca Aleea Smârdan sunt neasfaltate. Problema lor a fost ridicată şi în cadrul primei ediţii a Campaniei GdS „Fii vocea cartierului tău!“, dar, până în prezent, nu au fost luate măsuri. „Aleile din această zonă au fost asfaltate în urmă cu mai mulţi ani, apoi, în luna noiembrie, au venit cei de la Primăria Târgu Jiu şi au mai asfaltat pe unde era cazul, dar de atunci şi până acum s-au deteriorat. Când plouă, apa se strânge şi se fac multe bălţi. Nemulţumirea mea este că în luna noiembrie a anului trecut, când au venit şi au turnat bitum, afară ploua. Era normal că se va strica. Să vină să le repare! De asemenea, în zona blocului 20, este nevoie ca să aducă nisip şi pământ pentru a nivela locul din faţa imobilului. La şedinţă («Fii vocea cartierului tău!» - n.r.) a spus domnul primar că va trimite o maşină de pământ ca să niveleze locul unde va fi spaţiul verde. Nu au venit nici până azi“, a declarat Mirela Lătăreţu, şefă de scară în blocul 20. Reprezentanţii Primăriei Târgu Jiu au afirmat că în curând va demara acţiunea de asflatare a străzilor şi aleilor din municipiu, iar muncitorii vor ajunge cu siguranţă şi pe Aleea Smârdan. „Străduţele şi aleile din zona Aleii Smârdan vor intra în asfaltare. Să sperăm că vremea va ţine cu noi“, a precizat Marius Ionescu, director tehnic în cadrul Primăriei Târgu Jiu.

Mobilier pentru spaţiile de joacă Mirela Lătăreţu a spus că locatarii din zonă îşi mai doresc amenajarea terenului din faţa blocului 20. „Ar trebui aduse în faţa blocului o bancă nouă şi o masă la care să se poată juca micuţii din cele două scări şi ceilalţi. Ar avea şi ei un parc de joacă. Sunt două bănci în zona noastră care ar trebui înlocuite, mai este un pom ce trebuie tăiat, sunt câteva probleme care ar putea fi rezolvate cu ajutorul primăriei“, a declarat Mirela Lătăreţu.

În ceea ce priveşte mo

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 4 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 3 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum o ora
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

MApN România își menține angajamentul pentru Ucraina, în strânsă coordonare cu NATO și UE

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Apărării Naționale, Liviu-Ionuț Moșteanu, a avut marți, 15 iulie, o întrevedere, la sediul MApN, cu ambasadorul Ucrainei în România, E.S. Ihor Prokopchuk. Discuțiile au vizat situația de securitate din regiunea Mării Negre, implicațiile ră

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 42 minute
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 5 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Olanda, Danemarca şi Suedia, pregătite să cumpere arme din SUA pentru Ucraina, conform planului lui Trump

HotNews acum 42 minute
Olanda, Danemarca şi Suedia au indicat că sunt pregătite să participe la planul lui Donald Trump care prevede cumpărarea de arme pentru Ucraina de către Europa, relatează marți agenția France Presse, preluată de Agerpres. Danemarca este „absolut pre

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 4 ore
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 10 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Vremea

București
acum

29°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

26°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

28°
mar.

20°/32°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

28°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°