Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cotidianul: Creditul de casa in lei tinde sa-l bata pe cel in euro

Publicat in HotNews, miercuri 19 martie 2008 ·

Creditele in moneda nationala au inceput sa cistige teren in raport cu imprumuturile in euro. La nivelul de curs actual, citeva dintre ofertele de credite ipotecare in lei se dovedesc a fi mai avantajoase decit variantele in valuta, potrivit calculelor bancilor. In plus, creditul in lei are marele avantaj de a nu expune contractantul la riscul valutar, mai ales in actualul context economic international, marcat de criza din Statele Unite ale Americii.

Un calcul realizat de Cotidianul arata faptul ca, la cursul actual de 3,77 lei/euro, diferenta dintre cele mai bune doua oferte de credit ipotecar in lei si cea mai buna oferta pentru un credit ipotecar in euro este de citeva mii de lei in favoarea primei variante la nivelul costului total.

Calculul a fost realizat pentru un credit de 80.000 de euro contractat pe o perioada de 25 de ani. Desi la nivel de medie, creditele in euro ramin mai avantajoase decit cele in lei, pe termen lung (cazul creditului ipotecar), avantajul ar putea trece in favoarea monedei nationale. In primul rind, o depreciere de pina la 3,9 lei pentru un euro ar conduce la o inversare totala de trend. In al doilea rind, estimarile specialistilor si chiar ale guvernatorului Isarescu arata ca ecartul dintre dobinzile la lei si cele la euro se va reduce drastic in urmatorii citiva ani.

Un credit ipotecar in moneda nationala de 263.000 de lei (sau echivalentul a 80.000 de euro) are un cost total, dupa 25 de ani, de aproximativ 562.000 de lei. Am luat in considerare si un avans de 15% in conditiile in care, desi pot da credite fara avans, majoritatea bancilor practica un avans intre 15 si 25%.

Cea mai buna oferta pentru creditul in lei este la Banca Transilvania in contextul in care am luat in calcul doar primele 15 banci din sistem. Rata lunara initiala pentru acest imprumut ajunge la 1.880 de lei. Cea m

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Decizia CCR de renumărare a voturilor în alegerile prezidenţiale din România face înconjurul lumii. Presa internaţională explică în ce context a apărut această decizie

News.ro acum 54 minute
Presa internaţională a preluat rapid ştirea că în România Curtea Constituţională a decis joi să fie renumărate voturile din primul tur al alegerilor prezidenţiale şi explică în ce context complicat a intervenit această decizie, notând că unii observ

Traian Băsescu, după anunțul CSAT: „Râde şi Medvedev de noi că ne-am prins după 3 zile”

HotNews acum 56 minute
Fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat joi seară că alegerile prezidenţiale sunt o problemă de securitate naţională și trebuie tratată ca atare de către toate instituţiile statului, pentru că preşedintele este persoana „care va avea acces la toa

Biroul Electoral Central a validat rezultatele referendumului din Capitală - Opţiunile valabil exprimate reprezintă peste 40% dintre persoanele înscrise pe listele permanente, la toate cele trei întrebări

News.ro acum 54 minute
Biroul Electoral Central a validat, joi, rezultatele referendumului din Capitală, întricât opţiunile valabil exprimate reprezintă peste 40% dintre persoanele înscrise pe listele permanente, la toate cele trei întrebări. ”Având în vedere procesele-ve

Ca și în cazul lui Netanyahu, Franţa refuză să spună dacă l-ar aresta pe Putin în baza mandatului CPI

Ziare.com acum 28 minute
Aflată sub presiune din cauza poziţiei sale referitoare la mandatul internaţional de arestare emis pe numele prim-ministrului Israelului, Franţa a refuzat joi, 28 noiembrie, să confirme dacă ar fi dispusă să-l aresteze pe liderul rus Vladimir Putin

Fostul antrenor al lui Halep, 3 motive pentru care Iga Swiatek a fost suspendată mai puțin ca Simona: „Sunt convins”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Firicel Tomai, fostul antrenor al , a comentat (23 de ani, 2 WTA) pentru că a fost testată pozitiv cu trimetazidină, o substanță dopantă.

Lasconi estimează un scor de peste 20%, chiar 25%, pentru USR la alegerile parlamentare

G4Media acum 3 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, estimează că partidul ar putea obţine un scor de peste 20%, chiar 25%, la alegerile parlamentare de duminică, transmite Agerpres. „Eu cred că am putea să depăşim 20%, chiar 25. E important să te documentezi şi după ce

Alegeri 2024 Biserica Ortodoxă Română, apel la rugăciune și calm în contextul alegerilor electorale actuale

Ziua Constanta acum 3 ore
Biserica Ortodoxă Română face un apel la rugăciune, calm și discernământ în contextul alegerilor parlamentare și prezidențiale actuale. Respingem ferm orice formă de manifestare care incită la dezbinare și ură și ne dorim ca dialogul la nivelul într

Cipru retrage zeci de paşapoarte „de aur” acordate unor oligarhi, printre care Oleg Deripaska

News.ro acum 3 ore
Cipru a revocat mai multe zeci de paşapoarte acordate unor persoane de înalt profil, în special oligarhi ruşi, care au dobândit cetăţenia prin controversatul său program „viza de aur”, scrie POLITICO. Programul „paşaport contra bani”, care a fost su

Pavel Popescu, vicepreşedinte ANCOM, clarifică declaraţiile privind suspendarea TikTok: „Nu mă ameninţaţi cu moartea”

Mediafax acum 4 ore
Într-o postare pe Facebook, Popescu a precizat că opinia exprimată miercuri a fost una „exagerată” şi „strict personală”. „Mânat de dorinţa sinceră de a pune umărul la rezolvarea acestei situaţii delicate, aseară am propus o soluţie EXAGERATĂ: suspe

A patra zi de proteste față de Călin Georgescu, la București. „Călin, Călin, du-te la Kremlin”

Ziua Constanta acum o ora
Sute de persoane au ieșit din nou în stradă, joi seară, 28 noiembrie 2024. Manifestațiile continuă pentru a patra seară consecutivă. Susținătorii lui Călin Georgescu organizează contramanifestații în paralel cu protestele Oamenii fac un nou protest

Vremea

București
acum

joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/7°
dum.

4°/9°
Iasi
acum

joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
dum.

3°/9°
Constanta
acum

joi

5°/9°
vin.

6°/12°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/7°
vin.

2°/6°
sâm.

1°/5°
dum.

3°/9°
Timisoara
acum

joi

6°/12°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/9°