Federal Reserve, acest Harap-Alb al burselor din Statele Unite a mai oferit, marti, un prilej de bucurie. Chiar daca masurile luate au fost cel mult la nivelul asteptarilor, piata a fost din nou extaziata de aceste actiuni.
Marti, 19 martie, cu un entuziasm debordant dat de raportarile lui Goldman Sachs, 3,28 centi/actiune vs. 2,58 centi/actiune estimari si Lehman Brothers, 0,81 vs. 0,72 estimari, bursele din Statele Unite se pregateau pentru crestere dupa cum indicau, inainte de deschidere, contractele futures pe indici. Asa s-a si intamplat: raportarile bune, alaturi de asigurarile companiilor respective, cum ca nu au probleme de lichiditate, au dat startul unei cresteri lente si sigure pana la anuntul Federal Reserve. Sectorul financiar a fost liderul cresterilor, inregistrand un avans de 8,5%. Cu cateva zile inainte traderii erau socati de anuntul Bears Stearns de faliment, pardon, de preluare a sa de catre JP Morgan!, iar acum, raportarile bune ale celor doua banci de investitii si declaratiile din partea Lehman Brothers despre lichiditatile proprii de 34 miliarde, au facut uitat acel episod negru de vineri si luni.
Dar cresterea s-a amplificat pe final de sesiune. Federal Reserve, in mult-asteptatul anunt, a declarat ca scade rata dobanzii de referinta cu 0,75% la 2,25%. In piata estimarile mergeau pana la o reducere cu 1%. Trebuie spus ca in comunicatul ce a insotit acest anunt, Fed a subliniat mai puternic decat in celelalte dati pericolul inflatiei, iar doi dintre membrii FOMC au votat pentru o reducere mai putin agresiva. Pe burse 0,75% era inclus 100%. Prima reactie a traderilor a fost, logic, sa vanda aceasta stire. Dar nu a durat mult acest impuls initial: bursele si-au revenit si au reinceput sa creasca pana la inchiderea sedintei de tranzactionare.
Ce ar trebui sa deducem din aceste lucruri? In primul rand ca piata are