Directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, a declarat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că principalul acţionar al FC Rapid, George Copos, este cel care a legalizat şpaga în arbitraj şi a adăugat că nu-i acuză acum pe arbitri că fură: "Apar persoane ca domnul Copos care spun că e cea mai neagră perioadă a arbitrajului românesc. Păi eu cred că cea mai neagră perioadă a fost când el a legalizat şpaga în arbitraj. Vă aduceţi aminte cu magazinele Samsung cu preţ preferenţial şi aşa mai departe. Şi acum vorbesc ei despre arbitrii tineri. Nu au moralitatea necesară să o facă. Pentru că ei sunt cei, şi mai ales domnul Copos, sunt cei care au făcut în arbitraj marile nenorociri", a spus Lupescu.
Întrebat dacă Lupescu ar putea fi sancţionat dacă nu-şi probează afirmaţiile, preşedintele FRF, Mircea Sandu, a răspuns: "Să îl dea în judecată Copos. Şi dacă Lupescu nu dovedeşte că le-a deschis magazine, atunci Lupescu să plătească. Nu am luat pe nimeni în vizor. Dacă domnul Copos nu câştigă, este disperat şi atunci dă în arbitri, care au greşit şi în favoarea şi în defavoarea Rapidului. Eu nu pot să-i spun şpagă, e o exprimare greşită. El a deschis acele magazine pentru arbitri în scopul de a câştiga dintr-o activitate pe care el o coordona, ceea ce nu era corect". (Mediafax)
Directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, a declarat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că principalul acţionar al FC Rapid, George Copos, este cel care a legalizat şpaga în arbitraj şi a adăugat că nu-i acuză acum pe arbitri că fură: "Apar persoane ca domnul Copos care spun că e cea mai neagră perioadă a arbitrajului românesc. Păi eu cred că cea mai neagră perioadă a fost când el a legalizat şpaga în arbitraj. Vă aduceţi aminte cu magazinele Samsung cu preţ preferenţial şi aşa mai departe. Şi acum vorbesc ei despre arbitrii tineri. Nu au moralitatea necesară să o facă.