Unei maimute i se pune o pensula la indemina si ea deseneaza gratiile custii in care este inchisa. Un om ia o pensula si deseneaza gratiile custii in care traieste.
Cind traiesti in dezordine (cind "simti" haosul) te incearca voluptatea neantului, a exploziei universale. In contra nonsensului lumii devii o fiinta a pasiunii. Nimicul in fata caruia ceilalti capituleaza (prin apatie in fata abjectului motor progresist al prezentului, prin implozie lasa ) devine pentru tine forta a dorintelor, pulsiune exoterma care se dizolva in energia lumii.
Forma eroic-moderna in care este sublimata aceasta pulsiune este iubirea. Eroica pentru ca, astazi, iubirea nu este decit o simulare amoroasa, o supradimensionare a cererii si ofertei, dar care nu mai inseamna destin. Libera oferta a sexului si extenuarea generata de exces au condus la imaginea iubirii ca pilula-supliment pentru un deficit cronic de afectiune. Abundenta, chiar si cea de sens - sexul nu e obscen in sine, ci abia revelarea sa - oboseste si, in cele din urma, plictiseste. Nu mai exista necesitatea unui ceremonial, a unei initieri ritualice, jocul semnelor si al aparentelor s-a topit intr-o lene disoluta (spre deosebire de cea metafizica, din care se subintelege totusi un progres existential).
Din aceasta gifiiala colectiva se naste o hegemonie a blazarii, care nu poate fi rasturnata decit printr-o revolutie a discursului amoros (seductia este, ca principiu activ al iubirii, discursiva). In forma sa elevata acesta se transforma in roman (iubirea este o opera literara). Cam asta se intimpla in cazul romanului - poem "Lolita", al lui Nabokov.
Acesta si-a electrizat congenerii nu atit prin subiectul ales cit, mai ales, prin faptul ca le pune acestora in fata o oglinda (desi intentiile sale nu au fost unele moralizatoare, ci mai degraba voluptos estetice - asta incearca cel put
