Angelina Jolie a ieşit la plimbare cu micul său trib pe străzile din New Orleans: cu Shiloh, fiica sa biologică, în braţe, cu Zahara, fiica adoptivă, de mânuţă, şi urmată de Pax şi Maddox, fiii adoptivi. Familia curcubeu a profitat de ziua însorită, iar Angelina părea extrem de liniştită în ciuda gloatei de copii, fără să îi luăm în calcul pe cei doi care sunt pe drum şi care în câteva luni vor întregi micul trib. Chiar dacă deja se ştia că este însărcinată cu gemeni, o sursă a declarat pentru revista In Touch că vor fi pereche: „Angelina şi Brad vor avea un băiat şi o fată. A urmat un tratament de fertilitate, iar sarcina este gemelară. Sunt în al nouălea cer. Ea abia aşteaptă să vadă copiii”.
Brad şi Angelina au petrecut câteva zile în casa din New Orleans, situată în cartierul francez, pentru a-i ajuta pe cei aproximativ 600 de voluntari într-un proiect de reconstruire a oraşului, devastat în 2005 de teribilul uragan Katrina. Informaţia a mai fost confirmată dintr-o sursă care arată că Angelina aşteaptă un băieţel şi o fetiţă. Cu încă doi copii în burtică, probabil că cei doi actori vor uita o perioadă de pasiunea lor pentru adopţii. „Familia noastră creşte repede. Avem multe responsabilităţi împreună. Dar fiecare provocare ne apropie şi mai mult”, a declarat Angelina despre cuplul ei.
Deşi sunt de trei ani împreună, Angelina şi Brad au evitat până acum subiectul căsătorie. De câteva săptămâni se pregătesc însă de nuntă, mai ales că au încă două motive în plus. Rămâne însă de văzut dacă fericiţii părinţi vor decide ca gemenii să se nască în Franţa, aşa cum doreşte Angelina. Gurile rele spun că cei doi au pus deja ochii pe o imensă proprietate situată pe Costa de Azur. (A.M.M.)
Angelina Jolie a ieşit la plimbare cu micul său trib pe străzile din New Orleans: cu Shiloh, fiica sa biologică, în braţe, cu Zahara, fiica adoptivă, de mân