Cinema-ul romanesc recent isi traieste cu amaraciune paradoxul, pendulind dezarticulat intre excelente pertinente si ineptii arogante, lasind drumul dintre ele in plin proces de desertificare. Daca ne uitam la putinele productii ale anului trecut, constatam ca toate filmele sint marcate de pretentii, fie onorate exemplar de viziuni regizorale si scenarii lucrate pina la ultima virgula, fie de ambitii cariate estetic sau de impertinente cu nume, care-si cauta cu vanitate rostul si locul pretiozitatilor.
Astfel, deocamdata, spectatorul se trezeste frustrat de lipsa unor filme moderate, cu povesti simple, ambalate intr-o minima viziune regizorala, consecventa si echilibrata.
O astfel de productie ar fi putut fi, de pilda, exercitiul lui Adrian Popovici, Un acoperis deasupra capului, din 2006, un foarte bun exemplu de ciopirtire a unui scenariu decent si de mutilare a interpretarilor actoricesti, din pricina lipsei totale a unui regizor. Ce face autorul lui Vlad nemuritorul (2002) nu este decit o joaca necesara siesi si producatoarei Cornelia Palos, sfidind bunul-simt al lucrurilor si alimentindu-si cu tenacitate orgoliile asa-zis artistice. Las deoparte culisele productiei si ale istoriilor publice ale autorilor, pentru a nu contribui la accentuarea maniei persecutiei a celor doi, si zabovesc doar asupra unui proces infect de masacrare a unui posibil film.
Un scenariu mutilat
Doua femei, diagnosticate cu depresii si tentative de suicid, sint alungate, din motive financiare, dintr-un spital de neuro-psihiatrie, bijbiie prin realitatile urbane si isi cauta un acoperis in Delta, intr-un colt rural abandonat si degenerat, in care una dintre ele are o cocioaba mostenita de la bunici. Cum viata nu e tocmai un tort cu frisca, satul, aflat in negocieri de vinzare cu un magnat de tip nou, se va impotrivi sederii in pace si bunavointa a ce
