Stefanos Theocharopoulos, noul CEO al Cosmote Romania, a mentionat ca una din prioritatile de top ale mandatului sau identificarea unor solutii care sa-i permita operatorului sa furnizeze servicii de date in conditiile in care Cosmote a ratat licitatia pentru ultimele doua licente 3G de pe piata.
"Identificarea unor modalitati de a furniza servicii de date este o prioritate de top a mandatului meu. Studiem in acest moment mai multe variante pentru a realiza acest lucru", a declarat Theocharopoulos. El a mentionat in acest context interesul operatorului pentru licitatia care va fi organizata de autoritati pentru a acorda mai multe licente WiMAX.
Theocharopoulos a evitat sa comenteze intrebarile care au vizat posibilitatea ca noul actionar al grupului OTE, Deutsche Telekom, sa cumpere un operator telecom din Romania care detine o licenta 3G - respectiv RCS&RDS sau Telemobil (Zapp). El nu a dorit, de asemenea, sa spuna care ar fi recomandarea sa catre grupul Cosmote - in cazul in care ar fi solicitat sa-si exprime un punct de vedere in legatura cu o posibila achizitie in Romania.
"Nu pot comenta asemenea intrebari. Asemenea decizii - precum cele ale unei achizitii, se iau la nivel de grup, nu aici. Nu pot comenta asemenea ipoteze", a spus noul sef al Cosmote.
In acest context, oficialii Cosmote au mentionat ca asteapta si evaluarea de catre autoritati a gradului de respectare al promisiunilor facute in caietul de sarcini de castigatorii ultimelor doua licente 3G (RCS&RDS si Zapp), insinuand ca "nerespectarea investitiilor asumate" de cei doi operatori ar putea aduce Cosmote in situatia de a primi una din cele doua licente 3G.
Pe de alta parte, Cosmote asteapta si rezultatul procesului pe care l-a intentat autoritatilor dupa anuntarea rezultatelor la licitatia 3G, proces prin care Cosmote a cerut anularea licitatiei castigate de Telemobil si