Mesajul a fost trimis. Multumesc!

240 de milioane de dolari pentru un apartament

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 20 martie 2008 ·

Cel mai scump apartament din lume, situat în centrul Londrei, în James Square, a fost vândut cu 120 de milioane de lire (240 milioane de dolari). Numele cumpărătorului nu a fost, însă, dat publicităţii. Sursa: Pravda

Clădirea, unde se află apartamentul, este ocupată în prezent de birouri. Astfel că, acestea vor fi demolate şi vor fi înlocuite cu şase apartamente de lux. Agenţiile imobiliare din zonă au precizat că există alţi trei cumpărători interesaţi de apartamentele din această clădire. Se cunosc foarte puţine detalii despre reconstrucţia acestei clădiri. Doar că vor fi amplasate panouri solare pe acoperişul clădirii şi un lift pentru maşini la subsol.

Labarre Trading, compania care a vândut acest apartament, a intrat în posesia întregii clădiri şi a altei case chiar de lângă cu 125 milioane de lire în 2007. Una dintre cele mai scumpe case din lume este localizată tot în Anglia şi este cotată la 100 de milioane de dolari. Are 103 camere, 5 piscine şi un drum de marmură, încălzit,pentru maşini.

(10:54)

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu vrea ca Agenția Națională Antidrog să fie mutată la Ministerul Sănătății. „Tinerii care cad pradă drogurilor trebuie să fie ajutați”

Ziare.com acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, luni, 23 septembrie, că lupta împotriva drogurilor trebuie să treacă la un cu totul alt nivel şi a anunţat că i se pare normal că Agenţia Naţională Antidrog (ANA) să treacă la Ministerul Sănătăţii. Ciolacu conside

ȘEDINȚA PSD pe amendamentul Iohannis. Marcel Ciolacu: Le recomand colegilor să voteze împotrivă / „Nu se pot da legi pentru o singură persoană”

Gandul acum 16 minute
PSD a convocat Biroul Permanent Național pentru a decide dacă va vota legea prin care șeful statului, Klaus Iohannis, să nu fie nevoit să-și dea demisia cu trei luni mai devreme pentru a candida pe listele de la alegerile parlamentare. UPDATE 12.18

PSD se opune amendamentului „Iohannis”. Decizia, cu unanimitate de voturi - surse

Mediafax acum o ora
(continuă) ULTIMELE ȘTIRI Emmanuel Macron spune că ar trebui să „regândim relaţia noastră cu Rusia” după războiul din Ucraina Cazul care a zguduit Italia: Începe procesul uciderii brutale a studentei Giulia Cecchettin Zeci de atacuri aeriene israeli

APMGR: Directiva UE privind tratarea apelor reziduale ar putea duce la dispariţia unor medicamente

Mediafax acum 35 minute
APMGR, care reprezintă producătorii de medicamente generice şi biosimilare, solicită amânarea adoptării acestei directive şi reevaluarea modului în care directiva afectează aprovizionarea cu medicamente generice. Companiile membre APMGR furnizează p

Gigi Becali candidează pe listele AUR la alegerile parlamentare 2024

Ziua Constanta acum o ora
Gigi Becali va candida pe listele AUR la alegerile parlamentare și îl susține pe Simion la prezidențiale 2024​ Gigi Becali, patronul echipei de fotbal FCSB, a anunțat recent că s-a alăturat partidului Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) și că va c

Președintele Iohannis l-a decorat cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler pe cel care l-a comparat cu Hitler

Ziua Constanta acum o ora
Klaus Iohannis l-a decorat pe omul care l-a comparat pe șeful statului cu Hitler în timpul pandemiei. Este vorba despre fostul viceprimar al Capitalei, Aurelian Bădulescu, conform stiripesurse.ro Președintele României, Klaus Iohannis, l-a decorat pe

Nivelul Dunării a crescut alarmant. Autoritățile verifică din elicopter zonele cu risc de inundații

Ziare.com acum 2 ore
Debitul fluviului Dunărea continuă să crească alarmant. Duminică, 22 septembrie, la intrarea în țară, în zona Baziaș, Dunărea a înregistrat un debit de 6.100 metri cubi pe secundă, cu mult peste media multianuală pentru luna septembrie, transmite Ap

Un preot din Bacău și un paramedic, trimiși în judecată după ce au amenințat cu moartea un jurnalist / Acesta a scris o știre despre un tânăr, fiul preotului, că a tâlhărit trei persoane

G4Media acum 3 ore
Un preot și un paramedic au fost trimiși în judecată, după ce în urmă cu un an au amenințat cu moartea un redactor al publicațiilor Ziarul Clujean și Info Huedin, anunță Ziarul de Bacău. Dosarul s-a aflat în lucru la polițiștii Secției 8 Poliție Rur

Kamala Harris câștigă teren în fața lui Donald Trump. Ce arată cele mai recente sondaje

Ziare.com acum 3 ore
Vicepreşedinta SUA, Kamala Harris, îl devansează pe rivalul republican Donald Trump cu 5 puncte procentuale, într-un sondaj NBC News publicat duminică, 22 septembrie, din care rezultă că respondenţii au ajuns să aibă o opinie mai favorabilă despre e

În luna octombrie se va organiza o nouă Bursă a Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi

Radio Mures acum 58 minute
Potrivit unui comunicat de presă, la nivelul judeţului Mureş evenimentul se va desfășura în data de 11 octombrie începând cu ora 9 şi se adresează tuturor persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă sau celor care doresc să se reorienteze profe

Vremea

București
acum

25°
lun.

16°/26°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/28°
Iasi
acum

23°
lun.

14°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/26°
Constanta
acum

25°
lun.

18°/25°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/20°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

23°
lun.

13°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

15°/26°