Pactul national pentru educatie trage linia si promite solemn un nou inceput, dar mai poate fi acesta credibil dupa atitea esecuri? Patru ani, trei ministri si acelasi drum spre nicaieri. Iata, pe scurt, ce s-a intimplat in Educatie de la ultimele alegeri incoace. E-adevarat ca s-au alocat fonduri pentru investitii, dar acesta a fost mai degraba rezultatul unui progres economic, decit al unei viziuni strategice. E-adevarat ca s-a cheltuit o multime de timp si de energie cu celebrul pachet legislativ, dar consecinta acestei agitatii a fost elaborarea unor proiecte de legi care lasa neschimbat esentialul si care, chiar si asa incomplete cum sint, zac acum in sertare. Pactul national pentru educatie, asumat recent de clasa politica, nu face decit sa confirme drumul spre nicaieri pe care acest domeniu, declarat patetic "prioritate nationala", il parcurge de 18 ani. Practic, documentul initiat de presedintele Traian Basescu stabileste un moment "zero", in care, tragind linie peste toate neputintele si bilbele de pina acum, semnatarii promit solemn "un nou inceput". Cele opt obiective ale Pactului fac trimitere la maladiile cele mai grave de care sufera invatamintul din Romania. Un sistem anacronic, necompetitiv pe plan european, victima improvizatiilor unei armate de functionari lipsiti de viziune si profesionalism care au avut in vedere orice, numai interesul elevilor nu. Scoli inca slab dotate, consecinta unei politici de finantare incoerente, dar si a unui management neprofesionist, inca centralist si mult prea dependent de politic. La tara, scoli medievale, cu elevi care nu pot visa mai departe de miristea de la marginea satului, cu profesori care si-au pierdut entuziasmul in noroaiele de pe ulita si care au invatat pe pielea lor ca egalitatea de sanse e o lozinca numai buna de atirnat in cui la vizitele domnului ministru. Decalajele se perpetueaza si la oras, unde sc