Belgradul avertizează că va răci relaţiile cu Ungaria, Croaţia şi Bulgaria, state care au recunoscut independenţa Kosovo. Sursa: Reuters
Trei state care au graniţă cuSerbia - Ungaria, Bulgaria şiCroaţia - au anunţat ieri-dimineaţă,într-o declaraţiecomună, că recunosc independenţaKosovo. Ungaria şi Croaţia au şifăcut-o oficial câteva ore mai târziu, întimp ce Bulgaria le va urma exemplulastăzi, relatează AFP.
Cele trei state au precizat că independenţa Kosovo a fost proclamatădupă ce toate încercările comunităţiiinternaţionale de a găsi o soluţienegociată între Belgrad şi Priştinaasupra statutului Kosovo au eşuat.
Poziţia lor a fost taxată rapid deşeful diplomaţiei de la Belgrad, VukJeremici, care a transmis Budapestei,Sofiei şi Zagrebului că „nu mai potconta pe relaţii bune“ cu Serbia. „Oriceţară care recunoaşte statul ilegalKosovo încalcă dreptul internaţional.Nu ne lezaţi integritatea teritorială şisuveranitatea!“, a cerut ministrul sârb.„Serbia va încerca să găsească o soluţiede compromis privind viitorul statut alKosovo şi, cu ajutorul prietenilor noştridin UE, acest compromis nu esteimposibil“, a apreciat Jeremici.
Croaţia, ţară unde partidul etnicilorsârbi este membru al coaliţiei deguvernământ, a simţit prima efecteledeciziei de ieri. Vicepremierul SlobodanUzelac, reprezentantul minorităţiisârbe în executiv, şi-a înaintat demisiapremierului croat, Ivo Sanader.
Risc de „conflict îngheţat“
Proclamarea unilaterală a independenţei Kosovo a fost recunoscută pânăacum de peste 30 de state, inclusiv deSUA. Printre cele care nu au făcut-o senumără, alături de Rusia, trei dintrevecinii Serbiei: România, Bosnia şiMacedonia, precizează Reuters.
Dacă însă Occidentul nu reacţioneazărapid, confruntările dintre sârbiişi albanezii din Kosovo riscă sădegenereze într-un nou conflictîngheţat,