Autorităţile locale pot primi bani pentru apă şi canalizare numai dacă fac parte dintr-o asociaţie judeţeană sau regională. Fondurile europene destinate îmbunătăţirii serviciilor Autorităţile locale pot primi bani pentru apă şi canalizare numai dacă fac parte dintr-o asociaţie judeţeană sau regională.
Fondurile europene destinate îmbunătăţirii serviciilor publice de alimentare cu apă potabilă şi canalizare pot fi accesate exclusiv de autorităţile locale. Lista beneficiarilor exclude orice potenţial reprezentant al sectorului privat.
De asemenea, asocierea autorităţilor locale dintr-o regiune sau un judeţ este condiţia principală când e vorba de dezvoltarea sectorului de apă. Numai asociaţia formată de administraţiile locale va fi beneficiarul proiectului.
În urma analizării nevoilor de investiţii pentru conformarea României la acquis-ul comunitar de mediu, formula agreată de autorităţile de la Bucureşti împreună cu oficialii europeni a fost cea a regionalizării serviciilor de apă. Conform acestui principiu, autorităţile locale dintr-o regiune - judeţ sau zone din acelaşi judeţ ori din două judeţe învecinate - formează o Asociaţie de Dezvoltare Intercomunitară. Această asociaţie este cea care reprezintă administraţiile locale care deţin acţiuni în cadrul ei. De asemenea, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară va fi beneficiarul proiectului şi tot aceasta îl va administra.
Braşovul a pierdut, în toamna anului 2007, şansa de a primi finanţare din fonduri europene pentru un proiect de apă şi apă uzată, în valoare de peste 100 milioane de euro. Proiectul nu a putut fi transmis spre aprobare Comisiei Europene, întrucât autorităţile locale nu au reuşit să ajungă la o înţelegere privind participaţia în cadrul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară.
Există 35 de asociaţii municipale
În perioada p