Dance Generator – Dansul ca pledoarie pentru normalitate
Pe 5 martie, la Opera Nationala din Bucuresti a avut loc al doilea spectacol din cadrul proiectului de responsabilitate sociala lansat anul trecut de Razvan Mazilu, cu scopul de a sprijini invatamintul coregrafic preuniversitar din Romania.
Anul acesta, spectacolul s-a numit Dance Generator si, in spiritul dorintei lui Razvan Mazilu de a oferi o abordare interdisciplinara a artelor, a reunit artisti precum Virpi Pahkinen (Suedia), Monica Petrica, Valeria Seciu, Vlaicu Golcea, Florin Fieroiu, Dan Puric, Ada Milea si Aura Urziceanu.
Un spectacol de acest gen, ca orice alta manifestare culturala, poate fi privit din diverse unghiuri, filtrat prin multiple perspective si analizat in functie de un subiect-cheie cit mai relevant.
Cu un an in urma, analizam spectacolul Dance Energy prin prisma dimensiunii sociale a dansului si din perspectiva conexiunii pe care Razvan Mazilu o realizase intre poezie si dans. O schimbare de abordare a demersului critic mi se pare necesara, prin urmare voi alege ceea ce a fost nou in cadrul galei din punct de vedere al limbajului coregrafic (sau al intentionalitatii coregrafice), aspectele inedite cu care a venit spre publicul de la noi. Voi trata deliberat doar ceea ce inseamna noutate coregrafica pentru peisajul nostru artistic, fara a urmari prin aceasta o punere sub tacere a altor aspecte ale galei. Este o optiune de analiza prin prisma a ceea ma intereseaza in calitate de critic al artei coregrafice.
Avind in vedere ca momentele extrase din spectacole precum Sell Me! sau Block Bach au constituit obiectul unor ample analize realizate cu alte ocazii si ca soloul lui Florin Fieroiu, For all My Friends, creat impreuna cu Vlaicu Golcea, este cunoscut, ma voi concentra asupra creatiilor care servesc demersul acestui articol, a carui perspectiva de ab
