Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lucrarile la Statia Chirita sunt finalizate

Publicat in Buna Ziua Iasi, joi 20 martie 2008 ·

Ioan Toma directorul RAJAC• Peste 150 mii de ieseni vor fi beneficiarii unei investitii in valoare de aproximativ 10,4 milioane Euro • Lucrarile la Statia de Tratare a Apei Chirita reprezinta cel de-al doilea proiect care a fost finalizat prin Programul european ISPA

In cursul zilei de astazi va avea loc receptia lucrarilor de modernizare a Statiei de Tratare a Apei Chirita, derulat de Regia Autonoma Judeteana de Apa-Canal (RAJAC) Iasi. Proiectul privind aceasta statie a inceput in urma cu aproximativ patru ani si a necesitat o investitie de peste 10,4 milioane de Euro. Aproape 80 la suta din fondurile necesare demararii proiectului au fost alocate de Uniunea Europeana (UE), prin programul ISPA, iar diferenta a fost contributia Regiei iesene de apa. Programul Instrumentul pentru Politici Structurale de Pre-Aderare, pe scurt ISPA, reprezinta unul dintre cele trei instrumente de finantare nerambursabila ale Comunitatii Europene si a fost stabilit prin Regulamentul Consiliului Uniunii Europene in vederea acordarii asistentei pentru pregatirea aderarii la UE a tarilor din Europa Centrala si de Est.

Aceasta asistenta este acordata pentru realizarea coeziunii economice si sociale intre state, in domeniul politicilor privind infrastructura de transport si de mediu. Pe de alta parte, la receptia lucrarilor la Statia Chirita sunt asteptate cateva oficialitati, atat de la Ministerul Mediului, cat si oficiali ai Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD). Directorul RAJAC Iasi, Ioan Toma, a precizat ca peste 150 mii de ieseni vor putea beneficia de noua statie de tratare a apei. "In cursul zilei de maine (n.r.- astazi), va avea loc receptia oficiala in ceea ce priveste lucrarile de modernizare a Statiei de Tratare a Apei Chirita. Acesta este cel de-al doilea proiect care a fost finalizat prin programul ISPA. Pe de alta parte, aceas

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 25 minute
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum o ora
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 2 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 2 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 5 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 7 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 3 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Câți bani au cheltuit tinerii la Beach, Please! în 2025. Suma este de ordinul milioanelor de euro

Cancan acum 4 ore
După zile întregi de distracție, festivalul Beach, Please! și-a închis porțile. Ediția din acest an a fost una grandioasă și a adus cifre record, atât ca număr de participanți, cât și ca încasări. Tinerii s-au distrat copios în Costinești, dar distr

Vremea

București
acum

26°
lun.

19°/36°
mar.

21°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
Iasi
acum

22°
lun.

18°/33°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
Constanta
acum

21°
lun.

20°/33°
mar.

19°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/29°
mar.

15°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/34°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°